Continui povestirile despre profesorii care au trecut prin viata mea. Cum spuneam am avut si profesori extraordinari, dar si profesori cu adevarati idioti. La urma urmei nimic nu poate sa fie perfect si acum cand privesc in urma ma gandesc cu haz la profesorii care mi-au facut zile negre.
Unul dintre profesorii care mie mi-au facut zile negre este o profesoara de chimie din liceu. Era genul de cadru didactic care daca te scotea in fata stia sa te faca ca ultimul om. Nu mi-a placut chimia, nu era punctul meu forte “tabelul lui Mendeleev” si nici nu suportam stilul didactic. Imi aduc aminte ca orele de chimie erau un adevarat calvar. Eram un grup care ne scotea tot timpul la tabla si din:
” Auzi tu ce ai invatat astazi? Macar stii titlu? Dar tu de ce mai vii la ora mea. Dar tu altceva nu ai defacut? Esti ultimul om …“, nu te scutea. Nu zic fiecare materie are farmecul ei si fiecare profesor trebuie sa-si faca treaba cat mai bine, dar macar vorbeste frumos.

Imi aduc aminte ca ne-a scos odata la tabla. Eram tot morcoviti, invocam spiretele albe si negre la un loc sa ne scuteasca odata de umilinta care urma sa trecem. Ne pune in sir, ne intreaba ce am invatat, balbaiam acolo titlu si vreo 2 formule de inceput si apoi ne aseaza 2 la o tabla 2 la o tabla. Nu eram eu Mendeleev sau alt mare geniu in ale chimiei, dar vorbele care le spunea in spatele tau faceau sa te treaca toate apele.

Deobicei notele se obtineau la sfarsit de semestru. Ne invarteam si ne suceam pe toate partile si echipam laboratorul de chimie. De la planse, care dadeam sute de lei pe ele si pana la eprubete, borcanase, borcanele si borcanoaie si alte substante necesare unui laborator de chimie. Te durea mintea cand cautam ca un nebun prin oras cele mai ieftine Pin-uri si eprubete ca sa treci. Pentru noi atunci era momentul cand invatam toate denumirile de substante sau cand faceam toate plansele. Era gura noastra de “O2″ pentru intreg semestrul.

Cel mai mult ma enerva cand incepea cu politica vietii. Mergea pe principiul ca daca nu stii chimie ajungi un ratat in viata. Niciodata nu am inteles acei profesori cu mentalitate imbatranita care nu iti ofereau libertatea de a te dezvolta acolo unde excelezi. Cred ca la urma urmei asta e marea problema a invatamantului romanesc: libertatea de alege. Eu aleg sa lucrez acolo unde imi place si unde vreau sa-mi cladesc un viitor. De ce trebuie sa fiu un ratat, daca eu nu excelez in materia care o predai tu. N-am inteles niciodata de ce venea la noi si incepe cu filozofii de genul:
“Nu o sa faceti nimic si inafara de cativa care is mai rasariti restul nu aveti nici o treaba“.
M-am intalnit cu colegi care erau considerati zei, dar pentru ca aveau gandirea ingusta se vede unde au ajuns.
Inca consider ca am ajuns sa-l urasc pe Mendeleev din cauza acestui profesor.

Daca ti-a placut citeste si restul povestirilor despre Profesori.