Stau si ma uit de vreo 15 minute la acest tablou si ma gandesc de unde mi se pare asa de cunoscut. Unii o numesc deja vou, altii o numesc amintire, eu personal o numesc intamplare.


De mic mi-a placut sa calatoresc. Cand esti mic, scara blocului ti se pare un univers, cresti si strada ti se pare mai mare decat este. Ajungi la adolescenta si te gandesti ca acel oras in care ai stat 15 ani este prea mic pentru tine.

Intr-o vara, sa fi fost vreo 5 ani in urma, am plecat impreuna cu gasca de prieteni la mare. Ce isi mai poate dori mai mult un om decat sa ajunga pe litoral, sa stea la o terasa si sa se uite cum curge berea, iar fetele topless iti zambesc dulce. Eram in acel Costinesti in care iti doreai sa stai, unde manelele inca nu duduiau la maxim, unde Tineretul inca era populat de fete care nu se uitau la fesele tale sa vada daca una e mai mare ca alta in functie de cum ai banii in portofel.

Toti ne-am cazat in Costinesti, la un prieten de-al nostru care avea niste cabanute in Costinesti-Sat. Ne-a impartit maica-sa acolo pe capatai, a bagat alti turisti in beci, pe altii i-a trecut la supracazare. Ce era cel mai important ca toata lumea sa aiba un loc unde sa puna capul si sa doarma linistit.
Cum erau si niste preturi de nerefuzat si atmosfera era foarte faina, parca toata lumea cunostea pe toata lumea, avea prietenul asta al meu si clienti fideli. Veneau oamenii ani de-a randul in acelasi loc.
Printre oamenii care veneau, era si o profa de istorie. Femeie singura, isi alegea in fiecare an cate o prospatura si dupa cum zicea ea:
“- Ma mie imi plac baietii (a se intelege peste 18 ani), mai sa-i simt eu acolo ca-s tineri si vanjosi. Ce obligatii, in fiecare an imi iau cate unul pe noapte si-i schimb dupa placul meu“.
Stateam noi si ne gandeam, ca daca tot este egalitate intre sexe sa fie si aici. Care e problema? Femeii ii plac “prospaturile”.
Nu era frumusetea intruchipata, la vreo 30 + ani, dar te intorcea pe toate partile si avea farmecul ei. Problema ei ca era oleaca durdulie.

Intr-o zi am iesit cu ea in oras, nu din dorinta foarte mare, doar ca toti s-au evaporat in 7 zari. Am iesit noi in oras, ne-am plimbat pe faleza, ma mai trosnea din 10 in 10 minute peste fese cu palma, mai imi lua mana si mi-o punea pe sanii ei. Femeia nu avea nici un stres, se simtea in largul ei, iar eu ma simteam ca pestele pe uscat. Nu prea ma incanta pe mine la varsta aia sa trec asa de repede pragul de 30+.
Ne-am plimbat noi cat ne-am plimbat, dupa care imi zice:
“Auzi, nu vrei sa mergem acasa, ca eu amu sunt cam obosita (din Cluj era duduia) si mai stam la mine in camera mai povestim si dupa aia mai vedem”.
Ii zic ca bine si parca prevedeam apocalipsa in mintea mea. Ma vedem ca in filmele alea horror-erotice, ca scoate dupa usa biciul si incepe sa dea ca in hotii de cai cu o pofta erotica. Dar nho, poate totul este doar in mintea mea…

Ajungem noi in camping, ii zic ca ma duc sa ma schimb si dupa care vin la ea in cabanuta. Ma schimb eu, fac rugaciunea si cu “Dumnezeu inainte” precum Mihai Viteazu si plec spre camera ei.
Doamna sau domnisoara profesoara era schimbata in haine de noapte, se pieptana senzual si statea pe pat in asteptarea mea. Intru sfios, inchid usa si dau sa intru.
“Auzi nu vrei sa-mi dai te rog din raftul ala, gelul de par?”.
Cand deschid raftul, vreo 30 de “balonase”, aranjate frumos dupa model-culoare-gust-aroma. Inghit in sec, ma fac semafor, ii dau gelul si ii zic ca mi-am amintit ca am ceva de facut in seara asta si trebuie sa plec.
Am citit pe fata ei dezamagirea, dar sanatatea mea era mai importanta.

Cred ca este de inteles, ca restul sederii mele de fiecare data cand o vedeam, ma invarteam ca la armata “stanga – imprejur” si “pas alergator” “inainte mars” .

Nu ma intrebati daca povestirea e reala, pentru ca nu stiu ce sa va raspund, dar de fiecare data cand vad tabloul imi aduc aminte de Profa de istorie !

Tabloul “Theodor Pallady, Melancolie ” poate fi vazut in perioada aceasta la Galeriile de arta Artmark. Aceasta poveste a fost scrisa pentru a participa la concursul organizat de Dgeneration.