German in Romania
Danifeld on March 18th, 2009
Aseara am avut ocazia sa ma intalnesc cu un german, profesor la Facultatea de Agronomie in Iasi, care este de vreo 3 luni pe meleagurile noastre. Chiar a fost o seara reusita si am fost surprins sa vad ca vorbeste foarte bine romaneste, bine avand in vedere ca tot a stat in fiecare vara cate 3 luni in Romania. Omul s-a plimbat foarte mult, Cluj, Timisoara, Iasi si ii place foarte mult aici.
Am fost in acelasi timp foarte curios sa aflu cum e viata lui in Romania. Asa cum si eu am fost intrebat in Germania, daca m-am adaptat, daca imi place, cum mi se par oamenii, asa si aici a venit curiozitatea mea.
Germania si Romania sunt 2 tari total diferite. De la modul de organizare, de la modul de gandire, de la curatenie si de alte lucruri care le stim cu totii. Chiar am fost suprins neplacut sa aflu ca desi i s-au promis unele lucruri la cazare, nu s-au tinut de cuvant cei de la universitate.
Curios este faptul ca acelasi probleme, intr-un fel sau altul le-am intampinat si eu, pentru ca in momentul care am ajuns acolo tot nu aveam unde sa stau si a trebuit sa stau la o prietena.
Un lucru care l-am spus si am sa-l spun de fiecare data cand cineva vine la mine si cere un sfat sau intram intr-o conversatie este ca, daca vrei sa ai o experienta frumoasa trebuie sa fii constient ca nimic nu e perfect. Peste tot aparea probleme, peste tot sunt neintelegeri, dar trebuie trecute cu vederea. Acelasi sfat i l-am dat si lui
.
Cu toate ca avem problemele noastre, cu toate ca sunt gropile, cu toate ca este Romania, strainii care vin aici raman si culmea chiar le place. Radeam cu el si spunea ca el traieste o vacanta aici, avand in vedere ca are doar 10 ore pe saptamana si toate dupa-miaza
. E mai frumoasa decat viata de student. In rest s-a inscris prin tot feluri de cluburi si organizatii si iese in oras cu toata lumea, este o persoana foarte placuta sa stai de vorba cu ea.
Am ras si de specia student si de creativitatea lor cand vine vorba de note. A spus ca pe langa nu vin deloc la ore, au niste motive foarte originale de ce au lipsit si vor si 10. Este foarte apreciat, ca le pune 7 la cei care nu vin deloc. Probabil ca a invatat din obiceiurile noastre.
In alte ordine de idei, diseara va invit la ora 20:00 in Corpul B sala B5 la Big Picture-ul organizat de AIESEC. Este prezentarea pe scurt a organizatiei si vom vorbi despre internship-urile care le puteti urma daca intrati in AIESEC.
O sa vina persoane care au fost plecate, printre care si eu
si o sa avem ocazia sa stam de vorba despre experientele noastre.
Va astept cu mic, cu mare, cu prieten si prietena, vecina si colega !

