Danifeld on February 4th, 2009
Continui povestirile despre profesorii care au trecut prin viata mea. Cum spuneam am avut si profesori extraordinari, dar si profesori cu adevarati idioti. La urma urmei nimic nu poate sa fie perfect si acum cand privesc in urma ma gandesc cu haz la profesorii care mi-au facut zile negre.
Unul dintre profesorii care mie mi-au facut zile negre este o profesoara de chimie din liceu. Era genul de cadru didactic care daca te scotea in fata stia sa te faca ca ultimul om. Nu mi-a placut chimia, nu era punctul meu forte “tabelul lui Mendeleev” si nici nu suportam stilul didactic. Imi aduc aminte ca orele de chimie erau un adevarat calvar. Eram un grup care ne scotea tot timpul la tabla si din:
” Auzi tu ce ai invatat astazi? Macar stii titlu? Dar tu de ce mai vii la ora mea. Dar tu altceva nu ai defacut? Esti ultimul om …“, nu te scutea. Nu zic fiecare materie are farmecul ei si fiecare profesor trebuie sa-si faca treaba cat mai bine, dar macar vorbeste frumos.
Imi aduc aminte ca ne-a scos odata la tabla. Eram tot morcoviti, invocam spiretele albe si negre la un loc sa ne scuteasca odata de umilinta care urma sa trecem. Ne pune in sir, ne intreaba ce am invatat, balbaiam acolo titlu si vreo 2 formule de inceput si apoi ne aseaza 2 la o tabla 2 la o tabla. Nu eram eu Mendeleev sau alt mare geniu in ale chimiei, dar vorbele care le spunea in spatele tau faceau sa te treaca toate apele.
Deobicei notele se obtineau la sfarsit de semestru. Ne invarteam si ne suceam pe toate partile si echipam laboratorul de chimie. De la planse, care dadeam sute de lei pe ele si pana la eprubete, borcanase, borcanele si borcanoaie si alte substante necesare unui laborator de chimie. Te durea mintea cand cautam ca un nebun prin oras cele mai ieftine Pin-uri si eprubete ca sa treci. Pentru noi atunci era momentul cand invatam toate denumirile de substante sau cand faceam toate plansele. Era gura noastra de “O2″ pentru intreg semestrul.
Cel mai mult ma enerva cand incepea cu politica vietii. Mergea pe principiul ca daca nu stii chimie ajungi un ratat in viata. Niciodata nu am inteles acei profesori cu mentalitate imbatranita care nu iti ofereau libertatea de a te dezvolta acolo unde excelezi. Cred ca la urma urmei asta e marea problema a invatamantului romanesc: libertatea de alege. Eu aleg sa lucrez acolo unde imi place si unde vreau sa-mi cladesc un viitor. De ce trebuie sa fiu un ratat, daca eu nu excelez in materia care o predai tu. N-am inteles niciodata de ce venea la noi si incepe cu filozofii de genul:
“Nu o sa faceti nimic si inafara de cativa care is mai rasariti restul nu aveti nici o treaba“.
M-am intalnit cu colegi care erau considerati zei, dar pentru ca aveau gandirea ingusta se vede unde au ajuns.
Inca consider ca am ajuns sa-l urasc pe Mendeleev din cauza acestui profesor.
Daca ti-a placut citeste si restul povestirilor despre Profesori.
Danifeld on February 1st, 2009
N-am mai scris de mult un articol si nu stiu daca din lipsa de inspiratie sau poate mai mult din lipsa de dispozitie. Prefer decat sa iasa un articol prost, mai bine sa nu scriu si las sa treaca timpul. Nu fac acest blog pentru bani si am fost surprins placut sa observ ca am avut vizitatori si fara sa scriu nimic de 4 zile.
Scriam in postul asta, ca un om care pe mine m-a impresionat si a lasat un impact asupra mea a fost o profesoara de romana din liceu. Stand de vorba cu un prieten care mi-a fost si coleg de clasa, am inceput sa vorbim de profesorii nostri. Am avut si profesori extraordinari, dar si profesori cu adevarati idioti. Si uite asa mi-am dat seama ca ar trebui sa scriu o serie despre acestia.
De fiecare data cand incep sa scriu un subiect cu tenta de amintire ma gandesc daca altii se regasesc in randurile care le scriu. O sa las comentariile sa curga de la sine si incep si povestirea.
N-am facut liceul la unul din acele licee de geniu ale Iasului, dar a fost un liceu bun pentru ca erau profesori tineri si foarte buni ca si cadre didactice. Am prins perioada aia idioata cu repartizarile pe calculator si in functie de mediile care le aveai te repartiza la un liceu. Tot timpul am mers pe principiul ca daca vrei sa inveti carte poti invata oriunde.
Eram copii tampiti pe vremea aia si faceam numai tampenii prin liceu. De la fumat prin clasa la orele de engleza, la chiulit din tot felul de metode tampite, la facut constelatia soarelui pe tavan de la hartii mancate. Prostiile tot timpul mergeau cel mai tare la acei profesori care erau buni cu noi. Ala care iti vorbea frumos era luat de prost si ala care tipa era respectat. Acum privind in spate n-am inteles niciodata de ce, dar nho eram copii.
Deobicei cele mai mari prostii erau la ora de romana. Aceasta profesoara nu era genul de profesor clasic. Nu aveam comentarii, nu ne asculta, dar ne punea creierul in functiune. Despicam opera in 20 de parti si o intorceam pe toate partile, discutam codul bunelor maniere, ne ducea la teatru si apoi discutam opera, faceam piese de teatru, chema oameni de la edituri la ore. Era cu totul si cu totul interactiv, dar binenteles ca pe noi ne durea in 14.
Imi amintesc ca pe vremea aia era celebra emisiunea “Lantul Slabiciunilor” si ia ridicat in picioare pe 2 colegi sa raspunda la o intrebare. Raspunsul lor:
“- Banca – primul
- Pas – al 2-lea“
Un lucru care ma enerva foarte tare era ca de fiecare data cand chiuleam imi dadea telefon acasa. Daca chiulea toata clasa numai mie imi dadea telefon acasa. Ajunsesem sa scot telefonul din priza cand veneam acasa numai sa stiu ca nu ma poate suna.
Un lucru care nu am sa-l uit niciodata cum ne-a citit la ore ” Micul Print de Antoine de Saint-Exupery”. Dintr-o opera pe care multi o considera pentru copii noi ne-am dat seama ca este o opera extraordinar de matura si de bine gandita.
Au trecut anii si mi-am dat seama ca toate momentele cand ne punea sa vorbim in public, cand ne punea sa jucam o piesa ca sa ne pierdem din inhibitie sau cand analizam oamenii prin limbajul trupului is lucruri care le folosesc acum. Mi-am dat seama ca am fost un copil idiot ca nu am ascultat mai atent toate lectiile ei.
Saptamana trecuta am fost cu prietenul asta al meu la liceu sa o vizitam. Ironia a facut sa nu ne mai vedem vreo 4 ani si cand am vazut-o mi-au trecut prin fata toate momentele care le-am povestit mai sus. A fost foarte tare revederea si povestirile din anii de liceu. Ne-a chemat la ora ei si desi nu mai preda la liceu si preda la clasele mai mici mi-am dat seama ca metodele ei nu s-au schimbat peste ani. Asa iti dai seama de lucrurile care le regreti ca le-ai facut. Ma bucur ca acest om a avut rabdare cu mine si ca a vazut in mine mai mult decat acel copil care chiulea, a vazut un potential. Si mi-am dat seama ce e in sufletul unui profesor, care dupa 4 ani nu este uitat. Nu cred ca este o senzatie mai placuta pentru pentru profesor decat sa stii ca elevii tai care ii durea in 14 de lectiile tale sunt aia care te viziteaza cel mai mult.
Continui povestirile despre profesorii care au trecut prin viata mea. Cum spuneam am avut si profesori extraordinari, dar si profesori cu adevarati idioti. La urma urmei nimic nu poate sa fie perfect si acum cand privesc in urma ma gandesc cu haz la profesorii care mi-au facut zile negre.
RSS
FB
LinkedIn
Twitter
