Ca tot omul/romanul care is face planuri de sarbatori, febra asta a intrat in mine odata cu prima zapada. Bani putini, timp putin dar o dorinta mare de a ma simti bine la trecerea dintre ani. “Nu stiu altii cum sunt dar eu cand ma gandesc la” (citandu-l pe Creanga) anul care tocmai care a trecut imi dau seama ca a fost un an greu dar plin de satisfactii. Multe s-au intamplat si multe se vor intampla chiar daca mai sunt cateva zile din an. La urma urmei trebuie sa tragem tot ce ii mai frumos de pe urma fiecarei zile.
Anul asta revelionul il fac in Durau. Stiu este o statiune in care nu ai ce sa faci, inafara de un mini-market, un restaurant si cam atat. In schimb statiunea ca si peisaj arata foarte bine. Ai muntele sub fund, brazi peste tot iar cu iarna asta care a venit ca in povesti peisajul va fi de vis. Si la urma urmei ce iti trebuie discoteca cu jocuri laser, patinoar acoperit, telescaun? Nu mai bine ai o gasca de prieteni, iubirea langa tine si multa bere/vin/vodka.
In fine, asta e cam ce vreau eu dar cam ce s-a intamplat in drumul de vis.
Marti cand toata lumea tipa ca ninge de rupe, am plecat la Durau sa vedem pe ce dam banii pentru revelion si sa ne intalnim cu proprietara apartamentului. Cu toata zapada si nebunia care a fost pe strazi am facut nici mai mult nici mai putin de 7 ore pana la Durau. Am prins zapada multa, drumuri acoperite de zapada, tiristi inconstienti si EuropaFm tot drumul ) . Sincer nu am dat peste drumuri foarte proaste. Au mai fost portiuni de drum prost, mai ales cum faci la stanga spre Durau dar in rest drumul a fost bun. Am facut 7 ore pentru ca nu am vrut sa riscam sa ne pape ursul sau un lup pe marginea unui drum.
Plecati dimineata la 12:30 si ajunsi la 19:30 in Durau ne-am intalnit cu proprietara apartamentului. In Durau e un singur bloc asta ca si informatie ) . Ne-am uitat noi, am dat un kick in negociere dar fiind rupti de drum si de frica ca nu mai ajungem inapoi in Iasi in noaptea respectiva ne-am incercat o sansa. Nu prea aveam bani, dar nici la un drum inapoi in noaptea respectiva nu ne incumetam asa ca ne-am rugat sa ne lase sa innoptam la ea. O femeie extraordinara si un roman adevarat, cum se spune ca romanul te ajuta la nevoie ne-a cazat unde lucreaza ea impreuna cu sotul ei.
Sotul e padurar si sta la cantonul Ocolului Silvic sau vila lor de protocol, iar femeia lucreaza si ea acolo. Eram rupti de foame si de oboseala, ne-a incalzit burtile si sufletele cu zacusca si ceai. Suna simplu, dar din suflet cand vezi ca omul te ajuta la nevoie. Da, noi am platit locul unde vom petrece revelionul, dar nu era cu nimic obligata sa ne ajute cu noaptea respectiva.
Am stat de vorba cu oamenii, am vorbit despre politica, despre fotbal, despre greutatile lor, despre noi si ne-au facut sa ne simtim bine primiti si ca acasa. Ne-au cazat in 2 camere iar noaptea a trecut cu mult ras la un joc de Monopoly.
Trebuie sa precizez de peisaj care l-am descoperit abia dimineata. Toata vila era intr-o poienita inconjurata de brazi, cu ciobanesc mioritic in curte pe nume Molda precum cainele lui Stefan cel Mare. A nins toata noaptea si zapada era de jumatate de metru, ca in amintirile mele din copilarie. Era absolut superb!
Acest post este mai mult pentru aceasta femeie deosebita, care ne-a primit in casa ei si care e un roman jos palaria. E adevaratul roman, care imi dau seama ca nu e pierdut, ci este peste tot. Care daca ar trece putin de greutatile zilnice, s-ar trezi din nou la viata.
Una dintre sesiunile care mie mi-au placut cel mai mult la Iashington, a fost sesiunea de Fire Walking organizata de Bruno Medicina. Probabil unii dintre voi ati auzit ca s-au fript unii dintre participanti la talpi. Ca sa elimin orice intrebari, de ce s-a intamplat partea cu friptul, va dau o parte din comunicatul de presa:
Fiecare din cei aproximativ 40 delegati a decis in mod voluntar sa participe la aceasta activitate, fiind informati in prealabil asupra eventualelor riscuri si fiindu-le prezentate statistici si situatii precedente. Vaidotas Dirtirmeidas si Geoffrey Cheuk, doua dintre persoanele transportate la spital au afirmat: “Am ales sa participam la mersul pe carbuni incinsi deoarece vroiam sa experimentam ceva unic. Noi, spre deosebire de ceilalti 35 de colegi ai nostri care au mers pe carbuni, am suferit arsuri.
De aceea, am fost transportati la spital, unde am fost ingrijiti si tinuti sub permanenta observatie de catre medici si organizatori. Nu ne pare rau ca am participat si, cu siguran??, avem multe de povestit cand ne vom intoarce acasa”.
In cateva cuvinte: persoanele nu s-au concentrat in timpul sesiunii .
Ideea training-ului era foarte simpla: cand iti setezi un obiectiv, incearca sa treci peste obstacole. Prin prisma adrenalinei, avand in vedere ca era un culoar de cel putin 4 metri de jar incins si pentru ca mi-am vizualizat destul de bine obiectivul, is perfect “sanatos” pe talpi.
A fost o experienta extrem de interesanta. Mi-am dat seama inca odata ca nu trebuie sa ma impiedic de nimic, atunci cand imi propun ceva. Cu siguranta nu o sa mai merg prin foc , dar vor fi alte obstacole care vor sta in calea reusitei. Tot timpul am spus, ca depinde de noi in primul rand si apoi de factorii din jur. Nu auzim tot timpul: - Bah, daca nu era ala, mutam muntii !
sau
- La naiba, daca aveam mai mult timp ce reuseam !
Nu contest, ma chinui cu un prieten sa incep un business si de fiecare data ma lovesc de obstacole. Asta este, n-am ce sa fac. O s-o scot la capat si pe asta pana la urma. La urma urmei asta, ma face fericit si daca asta ma face fericit atunci o sa reusim.
Comparatie idioata, dar cred ca si Alexandru Macedon a avut numai obstacole cand a inceput expeditia sa. Eu unul stiu sigur ca nu am sa ajung Macedon, poate tu , dar nu asta este ideea. Ideea ca a reusit !
Si poze si fulmuletul (cel din film sunt eu, chiar daca se vede mai aiurea ) :
Vara a venit si cum sunt momentan un mic liber profesionist, am zis sa ma bucur cat de cat de vara care s-a asezat de ceva vreme in viata noastra. Nu ai cum sa nu te bucuri mai frumos de aceasta minunata vara decat inconjurat de prieteni, la munte, cu bere si un gratar care sa te faca sa transpiri.
Asa ca echipat cu voie buna si cu cele materiale, am plecat mai departe decat locurile obisnuite de gratar ale Iasului. Intriga povestirii ne-a facut sa ajungem undeva intr-un colt de rai, aproape de Tg. Neamt. Un rau de munte ne facea cu ochiul si ne imagineam ca poate aia e Ozana cea limpede ca cristalul din povestirile lui Creanga.
Am fost norocosi si am prins o vreme placuta, iar ploaia care am prins-o pe drum si putin acolo unde ne-am oprit, nu ne-a descurajat. Am fost niste pierde vara incarcati cu optimist, iar norii au fost alungati.
Daca in Titanic s-a invatat cum se scuipa, aici am invatat cum se face broscute din pietricele. O sa dau pe spate lumea, vara asta cu noua mea descoperire.
Nu-i asa ca e frumos cand te bucuri de lucrurile placute?
Chiar daca is departe de cine trebuie, am zis sa ma bucur de astfel de momente. Am o vara frumoasa inainte, iar timpul nu sta in loc. Chiar daca sunt mai trist, n-am cum sa fac timpul sa zburde mai repede. Hai sa zambim frumos, la vara asta care este in fata noastra si sa ne bucuram de toate lucrurile frumoase care ni se intampla. Fara pitici si alte creaturi mistice care ne fac sa nu zambim.
Ia paleta de tenis si joaca un tenis, joaca un fotbal sau un basket. Vezi ca e deschis de mult strandul, ma intreb daca tu ai fost pana acum la el? Fii un pierde vara !
Imi plac animalele si in mod speciali cainii. De asta am si un animal paros de genul asta acasa, de vreo 9 ani de zile. Imi place sa cred ca a crescut odata cu mine si ma distreaza ca seamana cu mine ca si comportament (nu fiti carcotasi).
Povestea ei a inceput acum 9 ani si a fost cel mai frumos cadou de Craciun din viata mea. Am primit-o de Craciun, era pusa sub brad, intr-o cutiuta mica, invelita cu o patura si cu fundita rosie la gat. Iti venea sa o mananci cat de dulce era. Timpul a trecut si a devenit super alintata si din fericire pentru unii, din pacate pentru altii, a venit si propria ei personalitate. Face lucrurile cum o duce pe ea capul, asculta in legea ei, mancanca-doarme-mananca-doarme-nevoi si mai nou are propria ei camera. Imi place la nebunie sa dorm cu ea in pat si sa stiu ca doarme la picioarele mele, dar mai nou dupa 6 luni in care am fost plecat se pare ca s-a dezobisnuit. Sta in ultima camera, doarme in legea ei si ironia face ca are camera mai mare ca a mea.
Am scris postul asta, nu pentru ca ma apuc acum sa-i faca reclama gratuita si sa arat la toti ce caine minunat am eu, ci pentru motivul ca vad tot mai multi prosti care chinuie animalele. Imi amintesc de unul care scotea cainele la dresat pe undeva prin apropierea Iasului si ii dadea cu piciorul in caine in momentul in care nu asculta. Eu nu inteleg mintea bolnava a unora, care isi iau animal de companie si dupa le trateaza ca pe o jucarie stricata.
Asta intra in afirmatia ” 999 de moduri de a invata matematica”. Uite de asta nu am fost niciodata bun la matematica, pentru ca n-am inceput de la o varsta asa de frageda!
Danifeld on December 20th, 2009
pana la Durau. Am prins zapada multa, drumuri acoperite de zapada, tiristi inconstienti si EuropaFm tot drumul 
) . Sincer nu am dat peste drumuri foarte proaste. Au mai fost portiuni de drum prost, mai ales cum faci la stanga spre Durau dar in rest drumul a fost bun. Am facut 7 ore pentru ca nu am vrut sa riscam sa ne pape ursul sau un lup pe marginea unui drum. 
, dar nu asta este ideea. Ideea ca a reusit !
.
RSS
FB
LinkedIn
Twitter
