Desi nu am mai scris de foarte mult timp, as vrea sa ma intorc la acest hobby cu un post mai delicat. Spun delicat pentru ca tot ce tine de sentimente si de trairi sunt ca niste firicele de praf.
As vrea sa vorbim despre persoanele dragi din viata noastra si persoanele pe care le castigi si le pierzi pe parcursul vietii. Uneori credem ca suntem atat de puternici incat orice decizie am lua indiferent ca este buna sau rea ii vom face fata. Uneori avem dreptate, uneori nu, iar cand nu avem dreptate devenim slabi, indiferent ca o aratam sau nu.
Nu mai facem fata unor lucruri simple, pentru ca ceva din noi lipseste.
Ce se intampla atunci cand esti slab?
Cui ii ceri ajutorul?
Ce se intampla cand rezolvarea nu trebuie sa vina de la tine?
La cine te poti uita sa smulgi un zambet?
Mamei?
Fratelui?
Unui prieten?
Lui Dumnezeu?
Habar nu am. Ce am aflat eu intr-o perioada de 7 luni de zile este ca daca cineva iti este sortit indiferent de cat de tare te-ai amagi ca nu e persoana pentru tine, inima, viata si probabil Divinitatea iti arata contrariul. Am fost timp de 7 luni ratacit in propriile sentimente.
Ma simt ca intr-un film cu final fericit. Sunt unul dintre norocosii carora li s-a mai acordat o sansa. Sunt un om care a trait pe pielea lui si stie ce inseamna sa iubesti, sa fii iubit si totusi sa nu fiti impreuna. Ma uit la prietenii mei si uneori ii privesc invidios, alteori cu mare admiratie, ma scot din sarite cand se cearta si ma fac sa fiu neputincios atunci cand imi arata in fapte ce inseamna sa iubesti. Uneori am vrut sa ma agat de orice sentiment sa spun ca e dragoste, s-a infiripat in mine o teroare si de ce nu intelegeam.
Astea sunt momentele cand nici macar prietenul tau cel mai bun nu poate face nimic, e un moment cand tu singur trebuie sa te ridici, sa te scuturi si sa-ti continui drumul. Cand am crezut ca forta de a ma ridicat a disparut, mi s-a intins o mana plina de dragoste de afectiune, m-am uitat la ea dar nu am putut citi in ochi nici un nume, asa ca am primit aceasta mana drept cadoul meu de Craciun. Nu ma pot lauda ca am fost cuminte anul asta si ca meritam un asemenea cadou, dar cred ca nu l-am primit pentru ce am facut ci pentru ce voi face.
Inca odata am vazut ca: “…a iubi inseamna a suferi si cum multi fug de suferinta, putini stiu sa iubeasca…“. Nu stiu daca este un post care sa rascoleasca pe cineva, dar am sa va rog sa-mi acceptati aceasta lacrima pentru ca dupa 7 luni de ploaie cu stele cazatoare in sufletul meu, a iesit soarele. Va multumesc!
Hello again. Nu cred ca v-a fost dor de mine, dar am zis ca de ce sa nu va mai plictisesc putin, asa ca m-am decis sa mai scriu un post. Stand intr-o zi la o bere, bineinteles licoarea curajului, a intelepciunii si in cazul de fata a inventivitatii ma gandeam cu Giovanny ce am putea inventa noi sa fie folositor lumii si in acelasi timp sa ne aduca si noua bani. Am gasit ceva mai mult comic decat original, dar in acelasi timp foarte util omului. Inca nu am gasit un nume, dar sunt foarte curios daca macar unu dintre voi ar cumpara un sul de hartie igienica in forma de frunza de brusture.
Cat de mioritica ar putea fi senzatia? Nici nu se pune in calcul sa nu aibe si un parfum specific, ce mai la deal la val sa fie o frunza de brusture in toata regula numai ca dintr-o hartie speciala. Exact cum v-am spus nu e o idee originala dar cred ca multi dintre cei care au copilarit la tara ar cumpara acest produs doar ca sa-si mai aduca aminte de acele vremuri.
Trebuie sa admit faptul ca inca nu ne-am gandit si la un slogan dar pentru 2% din profit poate se gandeste unul dintre voi. Poate ne facem asociati.
Asa….acum sa trecem la cea de a doua inventie si daca am inceput cu hartia igienica spun sa ramanem in aceeasi zona si va propun un colac de WC cu vibromasaj. Sa va spun la ce m-am gandit cand mi-a venit ideea. Extraordinar de multi oameni citesc reviste carti sau completeaza integrame pe WC, ceea ce ii face sa petreaca o bucata buna de timp acolo. Gandindu-ma la ei am zis ca merita o atentie si ce poate fi mai relaxant decat sa scoti “naduful” din tine in timp ce colacul tau iti ofera un masaj de clasa I.
Probabil incepi sa citesti mai mult ceea ce inseamna ca va creste nivelul de cultura, iar atunci oamenii vor vrea din ce in ce mai multa cultura, satisfacandu-si dorinta vor veni la teatru, acolo ii voi astepta eu, care voi avea mai mult public in sala si odata cu tot ce am scris mai sus imi creste si salarul.
Trebuie sa recunosc, sunt egoist, dar parca ce pot face. Concluzia e urmatoarea: ce poate fi mai misto decat sa citesti un roman de dragoste, politist, sau de alt gen in timp ce colacul de la WC te maseaza, iar la final te asteapta o frunza de brusture sa te faca din nou curat asa cum erai cand te-ai nascut. Imi pare rau daca am intors vreun mat pe dos, nu asta a fost intentia. Cam astea sunt inventiile pentru moment si apropo sa nu uit nu m-am informat inainte sa vad daca ce am scris eu aici nu cumva exista deja si daca cineva a fost mai rapid ca mine imi cer scuze. Pana data viitoare folositi hartia igienica din dotare si mare grija sa nu murdariti colacul. V-am pupat.
Nu stiu daca e bine sa scriu cu dedicatii ca suna prea nu stiu cum, dar post-ul asta il dedic unei…..care mi-a facut copilaria mai dulce. O chema…si era ambalata cu grija, cand ii simteam gustul eram mai sus decat Dumnezeu si mai puternic decat pietrele, eram mai rapid ca Speedy Gonzales, si mai fericit ca un catelus cand isi revede stapanul. Eram in stare sa-i jur credinta pana la moarte si probabil nici moartea nu ma putea desparti de ea. Trebuie sa recunosc, a fost prima mea mare iubire. Nu stiu daca ati remarcat dar vorbeam la trecut despre ea, pentru ca din pacate astazi nu mai este printre noi desi s-a incercat sa o inlocuiasca, acel gust este de inegalat. Lacrimile mele au fost doar o mica parte din suferinta pe care a cauzat-o disparitia ei. Milioane de copii au jelit-o si milioane de copii au aprins lumanari pentru ea (asta cu lumanarile nu stiu daca s-a intamplat pe bune). Cu lacrimi in ochi ii voi scrie numele si sper sa rasune cat mai tare in sufletele cititorilor.
Printesa gustului cum ar fi trebuit denumita, detinatoarea adevarului, bucata de fericire, copilaria frumoasa sau regina reginelor purta un nume simplu, o chema “GUMA TURBO”. Doamne cat de bine suna. De ce trebuie sa pierdem in viata asta tot? De ce nimic nu tine o vesnicie? De ce tot ce e bun se consuma repede? Fara sa fiu nerespectuos as crede ca insusi Mihai Eminescu a mestecat guma TURBO cand a scris Luceafarul.
Fac un apel enoriasilor mestecatori de guma TURBO sa ne unim fortele si prin rugaciunile noastre guma TURBO sa ne revina din nou in suflete si poate macar inca odata sa-i simtim gustul fin pe buze. TURBO nu uita de noi pentru ca noi nu te vom uita. Sunt sigur ca odata ne vom reantalni si pana atunci te rog sa-mi pregatesti supriza care imi lipseste din colectie pentru ca si cadoul meu pentru tine va fi unul special.
M-am cam lasat dus de val, dar sincer guma TURBO a insemnat mult pentru mine.
V-am pupat. Ciao
Oare cati dintre noi nu si-au dorit sa ajunga aviatori, pompieri, politisti, super-eroi sau in cazul fetelor asistente, zane, balerine sau cine stie ce si-au mai dorit ele. Urmatorul post vreau sa-l dedic celor care au visat de mici sa ajunga ceva, iar viata si nevoia de bani ia transformat in altceva si de cele mai multe ori in ceva ce nu le place. Stiu, viata e nedreapta, iar meseria pentru care crezi ca esti destinat ajunge un vis din ce in ce mai greu de transformat in realitate. Multi dintre noi se obisnuiesc cu ideea, iar job-ul devine doar un loc unde iti petreci o buna bucata din viata pentru o suma de bani care iti aduce o bucata de paine in stomac si o bere la sfarsitul zilei ca sa uiti de problemele de la servici.
Banul a ajuns din pacate pe primul loc, de fapt cred ca a fost si inainte dar acuma situatia s-a accentuat si in loc sa citim o carte, sa plantam un pom sau sa facem orice chestie care ne-ar face placere cautam sa muncim extra ca sa mai strangem un ban, si nu pentru a trai mai bine ci pentru a trai mai decent. Destul cu cat de greu e sa traiesti, hai sa trecem la lucruri mai serioase.
Eu mi-am dorit toata viata sa ajung marinar(ca Traian Basescu). Am fost fascinat de corabii, toata viata mea o vedeam petrecuta pe mare printre delfini, printre pirati si rechini si prin orase din toate colturile acestui glob oval. Viata nu a tinut cu mine si m-a indrumat spre actorie, si uite asa am ajuns un actor. Sincer sa fiu acum nu cred ca as renunta la meseria asta, dar daca ar fi sa iau viata de la capat cred ca tot marinar as vrea sa fiu. Probabil asta este marele meu regret, dar tot timpul ma consolez spunand:”Sunt capitanul laptop-ului meu iar in seara asta am sa navighez pe net.”, iar navigatul pe net mie imi da o stare de relaxare. Nu cred ca se compara cu o excursie la bordul unei nave dar am invatat sa ma multumesc si cu cat mi se ofera (nu din toate punctele de vedere). Am sa consider ca acest post l-am povestit unor prieteni dintr-un port la un pahar de rom, iar acum trebuie sa ridic ancora si sa plec mai departe spre alte tarmuri, spre alti oameni, iar la voi am sa ma intorc atunci cand voi avea o noua poveste adusa de undeva din larg. Va pup si o sa-mi fie dor de voi.
Ciao
Nici nu stiu pe cine sa intreb dar intreb si eu asa…spre ce ne indreptam? Nu imi vine sa cred in ce lume traim. Sa stiti ca mi-am pus de mai multe ori intrebarea daca eu sunt in urma sau daca altii au o problema. Nu am putut fi prea obiectiv, dar in continuare sunt ingrozit de multi care traiesc fara sa se intrebe de ce sau pentru ce sunt aici. Am ajuns sa cred ca muzica separa cel mai clar oamenii, ea iti da acel aviz de om cult daca asculti Mozart, tot ea iti pune stampila de descreierat daca asculti house, cocalar daca asculti manele sau nespalat daca asculti rock si lista poate continua. Oare am scapat de diferenta de pigment si acum suntem o planeta populata de cei mentionati mai sus (imi cer mii de scuze celor carora nu le-am mentionat stilul muzical, care de fapt dom’le nu e un doar muzica eu un stil de viata.
Partea mai grava este ca s-a ajuns si la batai de strada, s-au ajuns la razboaie intre stiluri diferite de muzica asa ca sa ma ajute Dumnezeu sa asculte din ce in ce mai multa lume cantece pentru copii, ca sa imi pot forma si eu propriul meu gang sa vin sa rad restul genurilor de muzica atat de pe piata cat si din viata voastra de muritori care nu stiti sa apreciati arta. Oare e corect ce spun eu aici? Oricum nu conteaza ca sunt prea mic ca sa pot schimba ceva dar ma simt ca un drogat care isi doreste pacea mondiala, si care nu e constient de starea lui si de ce se petrece in lumea reala. Asa ca am sa fac un apel mondial prin intermediul acestui blog si am sa spun ca fratilor: hai sa ne unim fortele sa facem din Terra un loc mai frumos, haideti sa-i ajutam pe cei care asculta manele sa invete sa scrie si sa citeasca, rock-erilor sa le dam sapun si apa si sa-i pacalim ca e vodka, sa crestem numarul barbatilor de pe planeta ca fetele singure si triste sa aibe pe umarul cui plange si implicit sa aibe cine sa le consoleze, sa le dam rap-erilor suporturi pentru sustinut bijuteriile ca sa-si relaxeze si ei mana si tuturor celor care nu au fost mentionati ii rog sa faca o cerere si le promit solemn ca o voi citit si daca voi putea ii voi ajuta, dar pana atunci haideti sa dam mana cu mana si impreuna indiferent de gen sa ascultam doar muzica buna.
Pana vom asculta numai muzica buna intr-o parere unanima va sfatuiesc sa dati geamurile jos indiferent de marca masinii, sa dati casetofonul la maxim si poate poate cineva va intoarce capul ca na, ce e mai tare decat sa fii tare…probabil sa fii tare. V-am pupat. Ciao.
Am sa incep acest post cu o intrebare: pe cati dintre voi cei care cititi acest blog nu va durut maseaua? Eu pun pariu ca sunt putini cei care nu au dureri de masele sau de dinti, asa ca pentru restul ceilalti exista (Golden Brau) sau algocalminul, acel antidot cu un gust de iti vine sa fugi in lume. Bineinteles ca de durere incerci orice, inclusiv metoda cu paharul de vodka, cognac sau tuica sa “tragi la masea” sa amorteasca. Uneori pui atata bautura acolo incat amortesti tu dar maseaua tot nu se da batuta. Zilele trecute am avut un meci cu maseaua mea careia i s-a pus pata pe mine ca dorm prea linistit si eventual prea mult si de atunci vreo trei zile si trei nopti m-a tinut cu ochii in tavan si plini de lacrimi.
Exista si o parte buna in faza asta aceea ca am remarcat ca tavanul camerei mele ar trebui varuit. Ca orice om disperat de durere m-am apucat de scobit si aveam de ales intre a-mi scoate maseaua fara anestezie si a face rugaciuni sa-mi treaca. Logic m-am apucat de rugaciuni, si ii multumesc lui Dumnezeu ca intr-un final mi-a trecut. Cred ca durerea de masea e cea mai stresanta durere pe care o poate avea omul. Daca va intrebati de ce nu am fost la un stomatolog raspunsul meu e ca nu am incredere in stomatologi. Am vazut atatea cazuri incat prefer sa rezolv problema prin metode babesti si daca maseaua nu renunta atunci probabil as apela la un stomatolog. Deocamdata ma autodeclar invingator desi sunt constient ca am castigat doar o lupta nu si batalia, dar parca ce pot face, astept urmatoarea provocare si sper sa-i fac fata. Pana atunci ma duc sa mananc un covrig expirat.
Kuka on January 6th, 2010
RSS
FB
LinkedIn
Twitter
