Stand de vorba cu KuKa, am inceput sa ne aducem aminte de acele desene animate care ne-au facut copilaria mai frumoasa. Ne-am dat seama, cand eram noi copii am avut parte de desene animate cu adevarat foarte tari. Era o placere sa te deschizi televizorul si sa vezi: Pif&Hercule sau Lolek&Bolek.
Daca dai drumul la TV acum, vezi numai explozii, impuscaturi si alte kkt-uri de parca ar fi “stirile de la ora 5″. Ma gandesc ca o sa se ajunga la punctul in care copii o sa uite de acele desene ale lui Walt Disney care au facut istorie.
Am facut mai jos o lista cu cele care mi le-am amintit eu. Daca mai aveti lasati comentariu si continui cu lista. Enjoy!
Iubesc sa merg la teatru. Nu e demodat, nu esti mai batran daca mergi, nu e plictisitor si cu siguranta nu te arata nimeni cu degetul. Am inceput sa merg constant de vreo 4 ani incoace si am redescoperit placerea de a vedea o piesa de teatru.
Cred ca toti cand am fost in clasele mai mici ne duceam cu scoala la teatru. Te baga in autobuzele alea obosite care veneau de la teatru sau in cazul cel mai rau faceai un sir indian si mergeai de mana cu cineva pana la teatru. Cat de neplacute erau momentele alea cand nu o tineai de mana pe colega de clasa de care iti placea sau nu erai tu responsabil pentru liniste. Am mers si la liceu cu clasa la teatru. Aveam o profesoara de romana care ne punea 10 daca mergeam la teatru. La inceput nu imi placea, chestia aia de obligatie, dar a inceput sa-mi placa. Aceasta profesoara este una din persoanele care a avut o influenta extrem de pozitiva asupra existentei mele. A fost genul de profesor care iti oferea libertatea de a alege, de a face ceva iesit din comun si cand ma gandesc ca ne-am comportat ca niste copii tampiti la inceput ma doare mintea si imi vine sa-mi dau pumni in cap. Am sa povestesc despre ea intr-un post viitor, pentru ca este cu siguranta o persoana incredibila.
De cand am venit din Germania am fost la 2 piese de teatru, la o piesa la Botosani la un prieten de-al meu care este actor la teatru de animatie si in Iasi la Teatru National. Cand am inceput sa merg din nou la teatru acum 4 ani, am fost placut surprins sa vad cat de mult tinerit poate sa vina. Au inceput sa vina oamenii din nou la teatru si asta este cu adevarat ceva incredibil. Hai sa fim seriosi este altfel decat sa vezi un film. Un film poti sa-l vezi oricand, la calculator sau la cinema. Nu ai ce face intr-o zi te duci la film. Intr-un bar poti sa mergi oricand si fac asta in fiecare zi. Dar la teatru este altceva. Simtiti cum actorul transpira pentru tine, simti actiunea mult mai aproape, simti cum actorul face totul pentru tine spectatorul si mai mult vezi bucuria si emotia pe fata lui cand o sala intreaga se ridica pentru aplauze. Iubesc sa ma usture mainele 2 ore pentru ca am aplaudat atat de tare la spectacolul care mi-a placut.
Astea sunt motivele pentru care iubesc sa merg la teatru si pentru ca in Romania teatru merge si merge din in ce mai bine. Pentru ca din punctul meu de vedere ca si simplu spectator, vad ca avem o generatie incredibila de tineri actori.
Stau si ma uit de vreo 15 minute la acest tablou si ma gandesc de unde mi se pare asa de cunoscut. Unii o numesc deja vou, altii o numesc amintire, eu personal o numesc intamplare. De mic mi-a placut sa calatoresc. Cand esti mic, scara blocului ti se pare un univers, cresti si strada ti se pare mai mare decat este. Ajungi la adolescenta si te gandesti ca acel oras in care ai stat 15 ani este prea mic pentru tine.
Intr-o vara, sa fi fost vreo 5 ani in urma, am plecat impreuna cu gasca de prieteni la mare. Ce isi mai poate dori mai mult un om decat sa ajunga pe litoral, sa stea la o terasa si sa se uite cum curge berea, iar fetele topless iti zambesc dulce. Eram in acel Costinesti in care iti doreai sa stai, unde manelele inca nu duduiau la maxim, unde Tineretul inca era populat de fete care nu se uitau la fesele tale sa vada daca una e mai mare ca alta in functie de cum ai banii in portofel.
Toti ne-am cazat in Costinesti, la un prieten de-al nostru care avea niste cabanute in Costinesti-Sat. Ne-a impartit maica-sa acolo pe capatai, a bagat alti turisti in beci, pe altii i-a trecut la supracazare. Ce era cel mai important ca toata lumea sa aiba un loc unde sa puna capul si sa doarma linistit. Cum erau si niste preturi de nerefuzat si atmosfera era foarte faina, parca toata lumea cunostea pe toata lumea, avea prietenul asta al meu si clienti fideli. Veneau oamenii ani de-a randul in acelasi loc. Printre oamenii care veneau, era si o profa de istorie. Femeie singura, isi alegea in fiecare an cate o prospatura si dupa cum zicea ea: “- Ma mie imi plac baietii (a se intelege peste 18 ani), mai sa-i simt eu acolo ca-s tineri si vanjosi. Ce obligatii, in fiecare an imi iau cate unul pe noapte si-i schimb dupa placul meu“. Stateam noi si ne gandeam, ca daca tot este egalitate intre sexe sa fie si aici. Care e problema? Femeii ii plac “prospaturile”. Nu era frumusetea intruchipata, la vreo 30 + ani, dar te intorcea pe toate partile si avea farmecul ei. Problema ei ca era oleaca durdulie.
Intr-o zi am iesit cu ea in oras, nu din dorinta foarte mare, doar ca toti s-au evaporat in 7 zari. Am iesit noi in oras, ne-am plimbat pe faleza, ma mai trosnea din 10 in 10 minute peste fese cu palma, mai imi lua mana si mi-o punea pe sanii ei. Femeia nu avea nici un stres, se simtea in largul ei, iar eu ma simteam ca pestele pe uscat. Nu prea ma incanta pe mine la varsta aia sa trec asa de repede pragul de 30+. Ne-am plimbat noi cat ne-am plimbat, dupa care imi zice: “Auzi, nu vrei sa mergem acasa, ca eu amu sunt cam obosita (din Cluj era duduia) si mai stam la mine in camera mai povestim si dupa aia mai vedem”. Ii zic ca bine si parca prevedeam apocalipsa in mintea mea. Ma vedem ca in filmele alea horror-erotice, ca scoate dupa usa biciul si incepe sa dea ca in hotii de cai cu o pofta erotica. Dar nho, poate totul este doar in mintea mea…
Ajungem noi in camping, ii zic ca ma duc sa ma schimb si dupa care vin la ea in cabanuta. Ma schimb eu, fac rugaciunea si cu “Dumnezeu inainte” precum Mihai Viteazu si plec spre camera ei. Doamna sau domnisoara profesoara era schimbata in haine de noapte, se pieptana senzual si statea pe pat in asteptarea mea. Intru sfios, inchid usa si dau sa intru. “Auzi nu vrei sa-mi dai te rog din raftul ala, gelul de par?”. Cand deschid raftul, vreo 30 de “balonase”, aranjate frumos dupa model-culoare-gust-aroma. Inghit in sec, ma fac semafor, ii dau gelul si ii zic ca mi-am amintit ca am ceva de facut in seara asta si trebuie sa plec. Am citit pe fata ei dezamagirea, dar sanatatea mea era mai importanta.
Cred ca este de inteles, ca restul sederii mele de fiecare data cand o vedeam, ma invarteam ca la armata “stanga – imprejur” si “pas alergator” “inainte mars” .
Nu ma intrebati daca povestirea e reala, pentru ca nu stiu ce sa va raspund, dar de fiecare data cand vad tabloul imi aduc aminte de Profa de istorie !
A nins aseara! Mi-am amintit ce frumoase erau copilariile mele pline de ninsoare. Eram trezit de ai mei “Scoala scoala scoala, a nins afara”. Chiaun de somn si cam miop , imi cautam ochelarii sa vad acea minune alba. Pupilele mi se dilatau, iar pe fata iesea un zambet cat casa . Patul ramaneanefacut si fugeam sa fiu primul care pune mana pe zapada.
Imi amintesc cele mai fericite zile din viata mea erau alea care auzeam la radio “Drumurile sunt inchise si scolile sunt la fel”. Era sarbatoare nationala. Stau si ma gandesc ca am prins putini ani cu aceasta bucurie, iar restul am asteptat sa apara. Acum cand ma gandesc, nu ca nu-mi placea scoala aveam acesta bucurie, dar cred ca nu este un copil sa nu se fi bucurat ca nu se face scoala din cauza zapezii. Era bucuria prea mare …
Imi amintesc ca ma duceam pe Sararie si aproape de Ticau, unde era bunicul nostru Creanga si ma dadeam cu sania. Erau asa de multi copii acolo, incat simteam ca toti copii din lume s-au adunat sa se dea cu sania unde numai mie imi place. Era extraordinar din toate punctele de vedere si zapada era si de alba. Dupa ce stateam acolo vreo 3-4 ore de imi dardaiau izmenele pe sub pantaloni, fugeam acasa. Aveam in cap doar caloriferul care era un pic mai mare ca mine si ma suiam pe el sa ma incalzesc. Aveam o vedere incredibla cu niste copaci in fata, care erau plini de zapada.
Imi amintesc de frumoasele noastre traditii de Craciun, cand ma duceam cu Colinda. Umblam din usa in usa la blocul meu Y1 de 10 etaje, in speranta ca voi putea spune colinda mea lipsita de voce. Eram 2 copii tembeli, care nu stiam ce-i cu noi, dar ce conta atata timp cat era bucuria colindului.
Aseara parca a fost sarbatoare cat a nins pentru cateva ore, dar in acelasi timp ma gandeam cu tristete ca multi dintre ei nu au gustat zapada in adevaratul sens al cuvantului. Dar ce mai conteaza, cand acea minune cade din cer …
Danifeld on February 15th, 2009
.
, imi cautam ochelarii sa vad acea minune alba. Pupilele mi se dilatau, iar pe fata iesea un zambet cat casa 
. Patul ramaneanefacut si fugeam sa fiu primul care pune mana pe zapada.
RSS
FB
LinkedIn
Twitter
