Am iesit ieri cu niste prieteni in oras si am inceput sa vorbim despre gradinita si amintirile care le avem de acolo. Va spun sincer ca a inceput sa vina ca un flash toate amintirile care le am din acea perioada. Am ras cu lacrimi si cu pofta cand am inceput toti sa povestim de ele.
Stau si ma gandesc ca tare repede zboara timpul. Cati ani aveam atunci, vreo 4 anisori cred . Ma apuca o nostalgie dulce, amaruie pentru cea mai nevinovata perioada a existentei unui om.

Am facut gradinita in Iasi, undeva pe Sararie. Pentru cei care sunt din Iasi, este o gradinita cu program normal pe langa Economic 1 sau 2, chiar nu-mi aduc aminte bine care dintre ele este acolo. Gradinita inca mai este in picioare si din cate am vazut inca functionabila. De fiecare data cand trec pe acolo ma apuca o nostalgie enorma.
Pe vremea aia stateam pe Independentei la Y1 si in fiecare dimineata se trezea bunicu meu si ma ducea acolo. Eu unul am avut o copilarie petrecuta cu bunicii. Imi amintesc ca tot timpul am fost un copil vorbaret de felul meu, dar si timid la inceput.

Imi amintesc ca unul dintre cele mai fericite momente era iarna cand trebuia sa vina Mos Craciun. Am facut noi cu educatoarea o mini-piesa de teatru, unde au fost invitati toti parintii. Intr-un an stiu ca am fost Mos Craciun si intr-un an am fost un fel de fiu de imparat. Tin minte ca deabia asteptam sa termin de spus povestea pentru a veni Mos Craciun cu renii. Bucuria unui copil este pana la capat atunci cand ii este indeplinita dorinta. Am auzit renii cu acei minunati clopotei si l-am vazut pe mosul cu barba lunga si haina rosie. Ni s-au umezit la toti ochii si curiozitatea era la cote maxime pentru cadoul care urma sa-l primim. Parca am primit o jucarie galbena, dar nu-mi amintesc foarte bine. Dar ce conta jucaria cand l-am vazut pe barbosul ala rosu.
Apropo, ati observat ca nu mai simtim Craciunul cum il simteam cand eram copii? Poate nici nu mai cred, dar parca era o bucurie enorma sa stii ca vine Craciunul. Rareori mai simt asta .

Acum vreo cativa ani m-am intalnit pe strada cu unul. Ma opreste, ma trage de maneca si-mi spune:

- Salut George (mi se spune si asa ) !
- Salutttt! Dar cine esti?
- Cum nu-ti aduci aminte de mine sunt “X” , colegul tau de la gradinita !

Hai da-ma la naiba, in gandul meu, asa demult ti-am influentat viata ) . Adevarul e, ca nu-mi aduc aminte de toti, dar imi aduc aminte in mod special de 2 personaje.
- imi aduc aminte de prima fata/fetita , care mi-a placut. Era o colega de-a mea si-mi placea de belea de ea. Era asa blonda spre saten si fugeam toata ziua dupa ea sa o pup. Nu prea vroia sa vb cu mine. Cred ca ala a fost primul pseudo-papuc , care mi l-am luat in viata mea.
- imi aduc aminte si de un coleg, tare scarbos de felul lui. Avea un prost obicei care l-am mai auzit si l-a altii ca-l faceau cand erau mici. Cum pleca educatoarea din clasa si ne lasa putin singuri, imediat isi baga degetele in nas si facea bilute de mucusori si le lipea deasupra capului. Avea un fel de aura de mucusori. Ii dadea numai capace educatoarea cand il vedea.

Desi eram baietel si fugeam dupa fetite inca din frageda pruncie, educatoarea ne dadea la toti sa facem o chestie mega tare dupa care eu unul eram innebunit. Aveam o foaie din aia din tifon si o multime de ate colorate si incepeam sa brodam. Era foarte tare frate, faceam o multime de floricele si chestii tari. Ma enerva la culme cand auzeam ca trebuia sa faceam bastonase. Eu unul astept cu nerabdare lectiile astea de cusut. Smecher, pacat ca nu am continuat pasiunea poate ajungeam acum un fel de Catalin Botezatu .

La 4 ani ani am prins exact ultimul an de comunism, deci am fost facut Soim al Patriei sau alt derivat care era la gradinita. Eram mega-mandru cand imi amintesc ca am iesit in curtea scolii cu cravata de soim si am dat salutul sau cel putin o imitatie de salut . Si acum imi pare rau ca nu am mai apucat sa fiu facut Pioner. Ma uitam cu jale la cei din scoala vecina si-i vedeam cum erau facuti Pioneri. Imi doream sa fiu si eu asa, dar uite ca s-a terminat mai repede decat trebuie.

Cam astea ar fi amintirile mele sau cel putin franturile care am incercat sa le povestesc. Cu adevarat este o perioada, care desi imi aduc aminte 2-3 lucruri si un nume de educatoare, Lala, care nu stiu pe unde este, ma bucur cand imi aduc aminte de acei ani.
Faceti un exercitiu de imaginatie si ganditi-va ce amintiri aveti voi !