Mi-am redescoperit o veche pasiune si anume: training-urile. Nu alea care sunt Addidas sau Nike, nu sunt nici negre, nici albastre . Am tinut pana acum 2 training-uri la copiii din clasa si a 3-a si a 4-a din Iasi pe un proiect de mediu. Si cum copiii, o sa ramana tot timpul copiii, cateodata sau de cele mai multe ori o sa spuna lucruri trasnite. Problema este cand umorul, devine soc. Da, este dificil sa lucrezi cu copiii, dar mai ciudat este cand la cei aproape 24 ani ai mei, nu mai inteleg generatia care vine din spate. Asa mi-a venit ideea sa scriu, cateva povestiri despre lucrurile care le-am auzit despre copiii si a lor gura minunata.
La scoala care am tinut eu training-ul, am dat peste niste copiii foarte necooperanti. Orice lucru care vroiam sa-l fac, il luau de fiecare data pe nu in brate. Erau foarte galagiosi, tot timpul se bateau intre ei si nu exagerez cand spun ca era o adevarata jungla acolo. Un baietel se batea cu doua fetite acolo, parca erau la wrestling, erau foarte greu de potolit samd.
Ultimul training care l-am tinut a fost pe joculete de cunoastere. Nu a fost nici un aport de cunostinte, doar joculete simple ca ei sa-i cunoasca mai bine pe cei de langa. I-am rugat sa-si spuna numele si desenul preferat. Au zic ca asta au mai facut, le-am spus ca daca nu desenul preferat atunci filmul preferat. Au inceput toti sa insire niste filme care nu le-am auzit in viata mea. O copila a zis ca ea nu se uita la nici un film, ca ei nu ii plac filmele, ca ei nu-i plac nici desenele. Am stat si m-am uitat eu cam stramb dar mi-am revenit repede.
A urmat unul cate unul, pana a ajuns la unul:
- Pe mine ma cheama Ionut (ironic )
- Asa Ionut si filmul tau preferat?
- Filmul meu preferat este “Fantana Porno” !
Am ramas efectiv fara cuvinte. Am schimbat repede subiectul, nici nu l-am mai intrebat de unde stie de film, pentru ca deja au ciulit urechile si se intra in discutii. Inca sunt marcat, de raspuns …
KuKa, este actor la Teatru de Papusi si mi-a povestit o faza care m-a lasat si asta fara cuvinte. Avea de facut un spectacol pe undeva la tara, un spectacol de papusi pentru copii din satul respectiv. Era un spectacol foarte simpatic cu o vrajitoare, cu printi si zane. Unul dintre momentele spectacolului era ca vrajitoarea sa fie legata pe scena si sa mearga pe la copii si sa intrebe in sala la microfon ce vor sa faca cu vrajitoarea:
- Copilas cum te cheama?
- Georgel
- Bravo Georgel. Si ce vrei sa facem cu vrajitoarea?
- S-o omoram !!!
- Foarte bine. S-o omoraamm !!!
- Copilas dar pe tine cum te cheama?
- Ciprian
- Bravo Ciprian. Si ce vrei sa facem cu vrajitoarea?
- S-o omoram !!!
- S-o omoraamm !!!
- Copilas si pe tine cum te cheama?
- Ionel
- Bravo Ionel. Si ce vrei sa facem cu vrajitoarea?
- Sa-i tragem un bocanc in chi$%a !!!
Va dati seama ca pe vrajitoare au trecut-o toate transpiratiile si in sala s-a facut liniste, nho mai sunt si parinti .
Si acum ma intreb, de unde vin toate reactiile astea? Cred ca raspunsul cel mai simplu si cel mai adevarat este: din ce vad acasa si din educatia parintilor. Parintii au intreaga responsabilitate pentru cum se comporta acesti copiii. Daca acesti parinti, le-ar pune desene cu: Mica Sirena, Frumoasa si Bestia, lucrurile ar sta putin altfel. Daca ei ar citi din nou povesti si nu s-ar uita la Spiderman si Pokemon, ei ar zambi altfel.
Este adevarat, traim intr-o lume cand un parinte, lucreaza de la ora 8 dimineata pana la 6-7 seara si poate e obosit omul dupa o zi de munca. Dar toate aceste lucruri nu scuza lipsa de implicare, pentru ca copilul tot copil ramane.
Oare ce putem face sa schimbam aceste lucruri? Este o intrebare care eu mi-o pun din ce in ce mai des.
Daca te uiti putin in istorie iti dai seama ca una din intrebarile esentiale ale omenirii a fost: este sau nu pamantul rotund? La inceput s-a crezut ca pamantul este plat si civilizatiile mari ale omenirii au crezut la fel. Mai apoi au inceput sa moara oameni care au crezut ceva diferit, apoi au venit altii si au descoperit ca e rotund, iar din spatiu s-a observat ca este chiar asa.
Dupa ce am facut mica introducere, vreau sa fac si cuprinsul . Mi-am dat seama si eu de cateva saptamani ca pamantul e rotund.
Prima data cand am realizat asta, a fost cand a venit o tipa in AIESEC si a inceput sa vorbeasca despre experienta ei. Tot dand slide dupa slide, a ajuns la o poza cu un bun prieten de-al meu din Germania si incepe sa spuna cat e atasat de el si cat de mult i-a influentat viata. Sincer, am ramas fara cuvinte, pentru e extrem de mica probabilitatea sa se intample asta.
Eram la Top Talents si am iesit intr-o seara cu niste tipi de la conferinta sa bem o bere in oras. Am fost in centrul vechi al Bucurestiului, cand acolo am dat peste un tip care l-am intalnit la o conferinta in Germania. Am zis ca no way, this is not possible. Am inceput sa vorbesc cu el si am inceput sa-mi amintesc de toate momentele care le-am petrecut acolo si de toate persoanele care le stiu. E incredibil sentimentul ca stii ca te-ai intalnit cu o persoana intr-un punct si te intalnesti intamplator in alt punct cu el din senin.
Si spunand toate aceste povesti mi-am dat seama, ca: Pamantul e rotund. Ca exista posibilitatea ca din senin, sa ma fluiere pe strada un tip din India sau din Venezuela sau din Germania sau din orice alta tara, cu care nu m-am vazut de ani. Mi-am dat seama acum, mai mult ca oricand, ca facem parte dintr-o noua era a globalizarii. Ca globalizarea, nu inseamna toate kkt-urile cu bani comuni, nu inseamna valori furate sau alte lucruri, ci ar trebui sa insemne: distante mai mici intre oameni. Ar trebui sa insemne, posibilitatea ca oameni din colturi diferite ale lumii sa se intalneasca mai usor si ieftin. Ar trebui sa promovam cultura si dorinta oamenilor de a comunica fara frontiere.
Ar trebui sa ne dam seama ca depinde de noi sa tinem contactul cu oamenii care i-am intalnit si nu mai sunt pe aceeasi strada cu noi sau in acelasi oras. Un telefon, un mesaj pe mess sau pe retele virtuale (ex. Facebook, Hi5 samd), nu strica. Nu stii cand ai sa te intalnesti cu un om si o sa ai nevoie de ajutorul lui sau pur si simplu ti se face dor.
Think about it, let’s leave in diversity ! (Gandeste-te un pic, haideti sa traim in diversitate)
PS: inchei cu aceasta campanie de Free Hugs si am pus filmuletul oficial, pentru un simplu motiv: acest om a unit un pamant (cel care se vede in imagini primul) si a devenit un eveniment global. A pornit de la dorinta unui singur om.
Cand sufletul se pierde intre confuzitate si luciditate, intre dorinta si frica, ai impresia ca nu vei gasi niciodata acel echilibru care sa-ti ofere liniste, iubire, respect si alinare. E un paradox controversat de idei si ganduri ce leaga trecutul cu prezentul, placerea cu durerea, dorinta si frica. Te confrunti cu propria dorinta, te legi de propriile principii si nicidecum nu renunti la frica. Trecutul ansamblat cu amintiri si clipe frumoase, prezentul legat cu un fir al dorintei de incercare, in care piesa gresita e frica de esuare.
Renunti la trecutul sigur, oarecum, indiferent de episoadele negative pentru prezent si un posibil viitor frumos, dar poate si un esec cranced. Esecul relatiilor este rezultatul ratiunii. Si totul se petrece din cauza valorilor si principiilor din ziua de azi conduse de ratiune si de profit. Unii profita mai mult altii mai putin, dar oricum are loc un schimb de marfa intre relatiile de amor. Noptile in pat sunt frumoase conduse de placeri, sentimente, insa decum lumina isi face loc in zori se incep negocierile. Atunci vorbim cu ratiunea. Desi simti una, faci alta. Pur si simplu ca asa e mai bine, ca asa iti va merge mai bine.
Am ajuns sa realizez ca inaintarea in varsta, si in special dupa ce trecem de 20 de ani, nu mai poti construi relatii frumoase bazate pe iubire si incredere reciproca. Din doi unul castiga profitand, iar altul sufera iubind. Si toate iubirile se duc pe apa sambetei doar din cauza ca ratiunea isi face radacini si incepe a incolti in modul sau. Ratiunea te distanteaza de anumite lucruri doar din cauza ca in modul tau acidic te gandesti cum sa faci sa fie bine. Si atunci normal ca pe primul loc esti tu, caci poti gandi la un bine incepand cu ce ti-e bine tie. Si daca binele tau il afecteaza pe cel de langa tine? Raspunsul e ca cel de alaturi trebuie sa se gandeasca la binele lui si sa isi faca bine singur. In cazul acesta ma intreb ce ar trebui sa faca un cuplu sa le fie bine ambelor parti ? Daca una dintre parti incearca sa faca bine celuilat nu se simte bine el. Si la un moment dat tot se va produce explozia vulcanica, care poate rezulta cu un sir de conflicte. In cel mai fericit caz cu o despartire calma, iar in cel mai rau caz cu violenta.
O alta parte nociva a unei relatii e atunci cand unul face mai mult decat altul. Unul ar da si sufletul sa fie fericiti, iar opusul aplica regula indiferentei si subestimarii. Este o vorba:”Eu sunt mic, nu stiu nimic”, adica nu vad tot binele care mi l-ai facut si clipele frumoase dintre noi, dar la sigur le voi vedea pe cele proaste, voi urmari greselele tale.
Intr-o perturbare de sentimente reactiile sunt diverse unul uita mai usor si trece peste esec gasindu-si refugiul intr-un alt inceput de relatie, iar celalalt isi cauta increderea pierduta in propria fire. Adepti ai optimismului ingrat isi vor spune ca: „Asta e!”.
“Dupa o masa copioasa o tigara canceroasa, ”devenise motto-ul nostru. La care impreuna cu Olga ne ridicam de la masa, ne spalam pe maini si ne pregateam de ritualul confidential.
“Iesim la o plimbare!” suna explicatia noastra catre membrii familiei ei. Si iar ne ascundeam pe dupa blocuri, scoteam pachetul de Kent 8 din buzunar sau uneori se mai intampla sa il ascundem in sutien daca nu aveam buzunare. Ca nah, asa e femeia isi inventeaza buzunare, daca tot ia dat Dumnezeu teren pentru confectionare. Din mana in mana pipaiam pachetul de tigari, precum un barbat pipaie o femeie virgina. Fumam cu ochii in patru sa nu ne vada cineva din cunoscuti, ca de straini nu ne faceam planuri sa ii cunoastem.
Totul a inceput prin clasa a 11-a, cand m-am trezit sufocata de fum in garsoniera in care locuiam cu G. Incepuse sa-mi creasca clorofilul imaginar de dama cu Slims-ul in mana cucerind un amarat de barosan pe terasa Pizzariei Magica. De la un Slims la altul, am ajuns la bucata de Pall Mall cumparata de la chioscul de peste drum. Si la acest fapt s-a ajuns din cauza noii legi aplicate de Guvern de a scumpi tigarile pentru a impiedica minorii sa mai fumeze. Cel putin asa se spunea pe atunci. Nu aveam TV sa urmaresc si eu la ce spun aia de la putere. Chiar si asa nu ne-a impiedicat, caci ne tineam bine, dupa ce cumparam o paine si ne ramanea vreo trei mii, ii aruncam in pusculita. Aceia erau pentru iarba noastra de zi cu zi.
Dimineata ne trezeam cu ceasca de 3 in 1 in mana si stiam ca trebuie sa folosim si cealalta mana pentru ceva. Si asa am invatat sa folosesc a doua mana ca sa tin tigara. Ma uitam la colega mea, ea se uita la mine, apoi amandoua priveam la fumul ridicat deasupra noastra. Era fantastic. La inceput ma amuza cum faceam cerculete in aer, iar cu un suflat le imprastiam. Si nu eram fumatoare. Daca ne intreba cineva “Aveti o tigara?” sau “Aveti un foc?” ne simteam indignate: “Nu fumam domnul’ sau “asa vi se pare?”. Eu stiu poate i s-o fi parand omului, dar de mirosit nu avea cum sa ne simta. Aveam grija sa bagam cantitati considerabile de Passion Dance si eu mai stiu ce parfumuri aveam pe atunci. Erau oricum destule, G. era reprezentata Avon si le incerca aroma la toate, iar eu ma strecuram in spatele ei sa ma spreieze si pe mine.
Cand am plecat de la G. eram deja profesionista in ale fumatoriei. In clasa si in noua casa nu eram fumatoare. In schimb frecventam toaleta de la scoala tot mai des. La un moment dat ma intreba colega de banca daca am patit ceva de ma tot trag la baie: “ Cistita, draga mea, cistita. Stii ce-i aia cistita?” era replica mea. Cistita trecuse demult, dar tigari aveam in fiecare zi. Sa stai pe buda liceului ca sa fumezi un Kent e chiar excitant si mai ales de-ati sti cum creste adrenalina cand te prinde iar femeia de serviciu, iar iti va trage o batjocora. Dar macar esti fericit. Cu ochii bulbucati si creerii facuti sunca, ma intorceam in banca: “ Cistita, draga mea, cistita. Stii ce- aia cistita?”, ii reaminteam colegei de banca in caz ca uitase.
Azi m-am acomodat si cu holul din C5. Nu mai vin cu explicatii de rigoare, nu mai am cistita acuta, iar companie gasesc doar daca bat in oricare usa. Fumez. Asezata in pozitia turceasca scot fum cat scoteam 10 la un loc in toaleta scolii. Si am impresia ca peste capul meu se asterne Dumnezeu. Si cu pachetul de tigari in fata analizez imaginea de pe el. Doi plamani gauriti sau mai degraba copti ca pe jaratic. Si ce daca. In pamant viermii vor mananca din mine, asa ca mai bine sa mananc eu in felul meu. Trag fum dupa fum, fum dupa fum…pana se termina tigara.
Sony Ericsson has been made aware of an online email campaign claiming that Ericsson will give away a free laptop computer to users who forward the promotional information. The same campaign includes a photograph of the Sony Ericsson logo and mentions an Ericsson contact name and email number.
Sony Ericsson confirms that this email campaign is a hoax. In addition, Sony Ericsson confirms that the Ericsson contact name does not exist.
All competitions and promotions involving Sony Ericsson are run through official channels such as Sony Ericsson’s website or Sony Ericsson’s partners’ websites. Please be wary of any competition or promotion that appears to come from outside of Sony Ericsson or Sony Ericsson’s partners official channels. Examples of these include via spam emails or SMS.
Please do not reply to or forward the email if you receive it.
Am stat si m-am gandit ca is multi care nu gandesc si sunt unii care castiga. Dar si asa: Ericsson, nu a castigat putina publicitate gratuita dupa toata campania asta?
S-a vorbit foarte mult in mediile universitare despre conferinta Top Talents si mai ales ca au fost cateva etape de selectie. Nu as vrea sa spun foarte mult despre conferinta in sine, pentru ca nu stiu daca asta are foarte mare relevanta. Din experienta si din conferintele la care am mai fost, pot sa spun ca cel mai important e ce ramane in cap. Daca stai si te gandesti, ca oare pauza nu mai vine, prietena ma mai suna, atunci mai degraba nu te mai duci. Cred ca cel mai important e sa stai cu ochii si urechile deschise, iar cel mai important e sa fii cu mintea acolo.
Au fost doua zile de conferinta si in jur de 300 de oameni. Organizarea din punctul meu de vedere a lasat de dorit. Fata de anul trecut cand au fost 3 sau 4 zile de conferinte si doar 40 de oameni, acum formatul de 2 zile a dat kick. Au fost mult prea multi participanti, iar timpul prea scurt.
Spun ca timpul a fost prea scurt, pentru ca au trebuit sa vorbeasca in medie 6 oameni intr-o ora. In momentul in care vorbeste directorul pe Romania de la Cosmote sau directorul de la Adobe Romania, 10 minute nu sunt suficiente. Ca sa vorbesti in pauza sa vorbesti cu ei, in conditiile in care erau doar 10 minute de pauza si 300 de participanti, este oarecum imposibil.
Cred ca ce a ridicat cel mai mult au fost conferinta au fost oamenii de la companii. Nu are rost sa insirui pe toti, dar 2 dintre ei chiar mi-au atras atentia si anume cei prezentati mai sus. Am sa povestesc in randurile care urmeaza o sesiune care s-a chemat “Cea mai importanta lectie din viata mea” spusa de directorul Adobe Romania.
Prin ’93 lucra la o companie de programare, pe un salariu mizer. Era pe la inceputul tehnologiei in Romania, cand salariile erau cum erau si nici contracte nu se gaseau. Avea o prietena stabila si statea printr-un camin in Bucuresti.
Intr-o zi vine acasa si ii spune ca si-a dat demisia de la servici si ca de maine isi deschide propria firma. Binenteles scandal pe capul omului, ca din ce o sa traiasca si ce o sa faca, de unde o sa aiba bani samd.
Fugind de gura iubitei, se duce sa se intalneasca cu niste prieteni la o bere 2,3. Incepe sa le povesteasca cum si-a dat demisia si o isi faca o firma, care o sa aiba contracte in toata lumea si o sa se transforme in companie multinationala. Aburii de alcool au facut ca omul sa fie apreciat si aplaudat pentru curajul de care da dovada.
Unul dintre ei era foarte atent, dupa cum spunea el, unul dintre cei mai buni. Asta era redactor la un ziar local din Bucuresti si asta avea un salariu jenant, se taraia pe o zi pe alta, avea o sotie care era educatoare si mai avea un copil care trebuia sa aiba grija de el. Distractia s-a prelungit pana tarziu, cand au inceput sa povesteasca doar ei si asta a zis ca daca nu vrea sa-l angajeze si pe el, ca vrea sa ajute, ca el crede in firma lui si o sa fie foarte bine. Binenteles ca omul nostru, a spus da si ca i-ar face placere.
Se duc amandoi la casele lor, asta se culca, acasa iar scandal ca nho asa e femeia , n-are servici dar isi permite sa stea pana tarziu. Se culca linistit si maine isi zice ca insfarsit doarme pana tarziu. Pe la 10 dimineata suna cineva la usa insistent. Se ridica din pat, se uita pe vizor cand surpriza prietenul lui:
- Ce faci mai aici ?
- Pai ma scuzi ca am ajuns in prima zi de munca asa tarziu, dar stii am fost la ziar sa-mi dau demisia.
- Cum adica ai fost demisia?
- Pai nu-ti aduci aminte aseara, cand ti-am spus ca-mi dau demisia de la servici, ca eu cred in planurile tale si cum o sa cucerim noi lumea. Asa ca uite sunt aici.
Si uite asa si-au deschis astia 2 o firma, care peste ani a fost cumparata de Adobe si din nebunia aia a iesit Adobe Romania.
Tot se vorbeste in stanga si in dreapta despre cariera vs. familie. Mi-a placut ca toti speakerii care au vorbit de cariera lor si-au prezentat in ppt-urile lor copii. Grecul de la Cosmote are 2 copilasi, care s-au nascut in Romania. Se poate? Binenteles. E greu? Fara doar si poate. Imposibil? Orice e posibil. Cred ca asta e aspectul care l-am retinut de la Top Talents, ca orice e posibil daca iti doresti. Da, auzim in stanga si in dreapta, ca orice e posibil, dar parca mai mult au greutate aceste vorbe cand vezi cazuri reale. De oameni care au muncit si au muncit si acum isi traiesc visul cu ochii. Ca totul depinde de noi, ca e important sa faci networking cu oamenii din jurul tau si sa ai pasiune pentru ceea ce faci. Nu fa un lucru care nu-ti place ca nu o sa reusesti. Asta am spus tot timpul si asta s-a transmis si la Top Talents, fa totul cu pasiune si rezultatele o sa vina. Ai incredere in tine si foarte important ai rabdare. Totul se face cu rabdare.
Cand deschizi gura, ai grija ca e posibil sa se uite cineva in gura ta! – Director Adobe Romania.
Stiu ca in ultimul timp, iar n-am fost constiincios si n-am dat nici un semn de viata. Mi-am incarcat bateriile dupa Top Talents, am tinut training-uri si m-am plimbat pe Copou sa gasesc subiecte de posturi.
Tot ce s-a intamplat, tot ce a insemnat sa stai de vorba cu oameni de la companii (directorul Cosmote Romania rocks ) o sa le povestesc diseara.
Dupa cum scrie si titlul pentru 2 zile am fugit la Bucuresti la Top Talents (aici) si sper sa fac o impresie cat mai buna. Avand in vedere ca perseverenta e cheia succesului, cel putin din pmdv, ar fi bine ca aceasta conferinta sa se ridice la asteptari.
Dupa cum ati observat, mai am un autor pe blog, Liudmila (aplauze va rog ) si sper sa va placa stilul ei. Dati cu subsemnatul la posturi si motivati omul sa mai scrie daca va place. Orice critica este constructiva , dar in cantitati moderate.
Nu te-am inteles atunci, caci nu te-am ascultat. Gandurile se agatau de un fir de iluzie spre o lume mediatica. Si vorbeai si explicai…Cuvintele coborau ca un roi de albine ce ma intepau si imi formau basici ce ma usturau. Iar radeam sarcastic…iar plangeam pentru vorbele tale. Cadeau ca nuca din copac. Si te-am avertizat ca voi pleca in lumea mea din care nici moarta nu ma voi intoarce. Cu toata iubirea ce o nutream pentru tine te instintasem ca durerea inabusa orice simtamant. Si am plecat. M-am sufocat cu orgoliu. M-am strangulat cu principii, la care tu nu te-ai fi asteptat.
Nu m-ai izbucnesc ca uraganul Katrina, ci ma strecor cu resemnare de-a lungul zilei de maine. Si azi mai cred ca iubirea se naste, se pierde in alinare, dar nu moare. Apare si iar doare. Sunt mai convisa ca o rana se inchide prin uitare si se deschide din amintiri. Nu credeam sa mai iubesc si totusi o fac…e un altel de iubire. E reincarnarea sentimentului ucis in altul nou-nascut.
E atata liniste in jurul meu, inger ucigas. Si imi cresc radacini in ambele parti. Rasar in fiecare zi cu alte petale si mai las sa cada una in bataia vantului din timpul de altadata.
Joc de cuvinte
Sa pot nu vreau sa vreau nu pot
sa uit blestemul facerii noastre … te-am intalnit … ceva
bizar nu-mi amintesc de acel timp e batran sarmanul
ai fost … n-ai fost… dar esti
am fost … n-am fost … dar sunt
un fulger ce despica formula inimii in a fi ?i a nu fi
Maine vei muri … voi muri ?i nu vom mai fi
ce n-am reu?it sa fim pana in ,,A FI”
(poezie publicata in revista Feed Back nr.1/2/3, Iasi, 2009)
Cred ca ne-am saturat toti sa auzim in jurul nostru ideea sau vorba cu cei 7 ani de acasa. Unii il au, altii mai putin, altii prea mult. Cei care il au, il folosesc in mai multe situatii. Eu m-am lovit astazi de o situatie, care efectiv nu am stiut cum sa reactionez si care am sa o povestesc mai jos.
Sunt o persoana foarte vorbareata de felul meu si in general imi place sa intru in vorba cu oamenii din diferite medii. Indiferent ca este taximetrist, sofer de maxi-taxi, profesor sau femeie de servici. Incerc sa tratez oamenii cu egalitate si cum am mai spus, imi place sa-mi dezvolt abilitatile de comunicare interactionand cu oameni necunoscuti.
Eram azi in AIESEC si m-am dus si eu ca tot omul sa-mi descarc iesirile animalice la toaleta. Acolo, era femeia de servici care isi facea treaba. Nu-mi place sa reactionez, chiar daca da cu mopul in baie la baieti si eu sunt acolo, vorba aia: bine ca-si face treaba, decat pauza. Si m-am uitat, m-am gandit oleaca ce sa-i spun, inafara de salutarile respectuase. Sincer, singurul dialog care a trecut prin capul meu a fost:
- Saru’mana!
- Buna ziua!
- Ce faceti?
- Pai ce sa fac, la munca.
- Si cum merge treaba? Vad ca aveti mult de munca azi.
- Pai n-a ce sa-i faci. Greu la unii, usor la altii.
Si cum a trecut prin capul meu dialogul asta, m-am blocat si nici buna ziua, nici nimic nu am spus. Nu vreau sa fiu inteles gresit, respect fiecare munca si n-am nimic cu omul, dar pur si simplu vroiam sa spun mai mult decat un simplu sar’mana care poate il spun toti. Mi s-a parut banal si anormal sa o intreb, ce face. Daca m-as fi intalnit in cu totul alta situatie, pe hol sau pe in curtea facultatii, probabil era altfel, dar asa …
Si uite asa m-am intrebat eu, oare cum ar fi trebuit sa fie dialogul si nu mi-a venit nici pana acum o idee in cap. Is foarte curios voi cum ati fi reactionat !?!
Danifeld on May 30th, 2009
. Am tinut pana acum 2 training-uri la copiii din clasa si a 3-a si a 4-a din Iasi pe un proiect de mediu. Si cum copiii, o sa ramana tot timpul copiii, cateodata sau de cele mai multe ori o sa spuna lucruri trasnite. Problema este cand umorul, devine soc. Da, este dificil sa lucrezi cu copiii, dar mai ciudat este cand la cei aproape 24 ani ai mei, nu mai inteleg generatia care vine din spate. Asa mi-a venit ideea sa scriu, cateva povestiri despre lucrurile care le-am auzit despre copiii si a lor gura minunata.)
RSS
FB
LinkedIn
Twitter
