Nu stiu daca e bine sa scriu cu dedicatii ca suna prea nu stiu cum, dar post-ul asta il dedic unei…..care mi-a facut copilaria mai dulce. O chema…si era ambalata cu grija, cand ii simteam gustul eram mai sus decat Dumnezeu si mai puternic decat pietrele, eram mai rapid ca Speedy Gonzales, si mai fericit ca un catelus cand isi revede stapanul. Eram in stare sa-i jur credinta pana la moarte si probabil nici moartea nu ma putea desparti de ea. Trebuie sa recunosc, a fost prima mea mare iubire. Nu stiu daca ati remarcat dar vorbeam la trecut despre ea, pentru ca din pacate astazi nu mai este printre noi desi s-a incercat sa o inlocuiasca, acel gust este de inegalat. Lacrimile mele au fost doar o mica parte din suferinta pe care a cauzat-o disparitia ei. Milioane de copii au jelit-o si milioane de copii au aprins lumanari pentru ea (asta cu lumanarile nu stiu daca s-a intamplat pe bune). Cu lacrimi in ochi ii voi scrie numele si sper sa rasune cat mai tare in sufletele cititorilor.
Printesa gustului cum ar fi trebuit denumita, detinatoarea adevarului, bucata de fericire, copilaria frumoasa sau regina reginelor purta un nume simplu, o chema “GUMA TURBO”. Doamne cat de bine suna. De ce trebuie sa pierdem in viata asta tot? De ce nimic nu tine o vesnicie? De ce tot ce e bun se consuma repede? Fara sa fiu nerespectuos as crede ca insusi Mihai Eminescu a mestecat guma TURBO cand a scris Luceafarul.
Fac un apel enoriasilor mestecatori de guma TURBO sa ne unim fortele si prin rugaciunile noastre guma TURBO sa ne revina din nou in suflete si poate macar inca odata sa-i simtim gustul fin pe buze. TURBO nu uita de noi pentru ca noi nu te vom uita. Sunt sigur ca odata ne vom reantalni si pana atunci te rog sa-mi pregatesti supriza care imi lipseste din colectie pentru ca si cadoul meu pentru tine va fi unul special.
M-am cam lasat dus de val, dar sincer guma TURBO a insemnat mult pentru mine.
V-am pupat. Ciao
Oare cati dintre noi nu si-au dorit sa ajunga aviatori, pompieri, politisti, super-eroi sau in cazul fetelor asistente, zane, balerine sau cine stie ce si-au mai dorit ele. Urmatorul post vreau sa-l dedic celor care au visat de mici sa ajunga ceva, iar viata si nevoia de bani ia transformat in altceva si de cele mai multe ori in ceva ce nu le place. Stiu, viata e nedreapta, iar meseria pentru care crezi ca esti destinat ajunge un vis din ce in ce mai greu de transformat in realitate. Multi dintre noi se obisnuiesc cu ideea, iar job-ul devine doar un loc unde iti petreci o buna bucata din viata pentru o suma de bani care iti aduce o bucata de paine in stomac si o bere la sfarsitul zilei ca sa uiti de problemele de la servici.
Banul a ajuns din pacate pe primul loc, de fapt cred ca a fost si inainte dar acuma situatia s-a accentuat si in loc sa citim o carte, sa plantam un pom sau sa facem orice chestie care ne-ar face placere cautam sa muncim extra ca sa mai strangem un ban, si nu pentru a trai mai bine ci pentru a trai mai decent. Destul cu cat de greu e sa traiesti, hai sa trecem la lucruri mai serioase.
Eu mi-am dorit toata viata sa ajung marinar(ca Traian Basescu). Am fost fascinat de corabii, toata viata mea o vedeam petrecuta pe mare printre delfini, printre pirati si rechini si prin orase din toate colturile acestui glob oval. Viata nu a tinut cu mine si m-a indrumat spre actorie, si uite asa am ajuns un actor. Sincer sa fiu acum nu cred ca as renunta la meseria asta, dar daca ar fi sa iau viata de la capat cred ca tot marinar as vrea sa fiu. Probabil asta este marele meu regret, dar tot timpul ma consolez spunand:”Sunt capitanul laptop-ului meu iar in seara asta am sa navighez pe net.”, iar navigatul pe net mie imi da o stare de relaxare. Nu cred ca se compara cu o excursie la bordul unei nave dar am invatat sa ma multumesc si cu cat mi se ofera (nu din toate punctele de vedere). Am sa consider ca acest post l-am povestit unor prieteni dintr-un port la un pahar de rom, iar acum trebuie sa ridic ancora si sa plec mai departe spre alte tarmuri, spre alti oameni, iar la voi am sa ma intorc atunci cand voi avea o noua poveste adusa de undeva din larg. Va pup si o sa-mi fie dor de voi.
Ciao
Stand de vorba cu KuKa, am inceput sa ne aducem aminte de acele desene animate care ne-au facut copilaria mai frumoasa. Ne-am dat seama, cand eram noi copii am avut parte de desene animate cu adevarat foarte tari. Era o placere sa te deschizi televizorul si sa vezi: Pif&Hercule sau Lolek&Bolek.
Daca dai drumul la TV acum, vezi numai explozii, impuscaturi si alte kkt-uri de parca ar fi “stirile de la ora 5″. Ma gandesc ca o sa se ajunga la punctul in care copii o sa uite de acele desene ale lui Walt Disney care au facut istorie.
Am facut mai jos o lista cu cele care mi le-am amintit eu. Daca mai aveti lasati comentariu si continui cu lista. Enjoy!
Nici nu stiu pe cine sa intreb dar intreb si eu asa…spre ce ne indreptam? Nu imi vine sa cred in ce lume traim. Sa stiti ca mi-am pus de mai multe ori intrebarea daca eu sunt in urma sau daca altii au o problema. Nu am putut fi prea obiectiv, dar in continuare sunt ingrozit de multi care traiesc fara sa se intrebe de ce sau pentru ce sunt aici. Am ajuns sa cred ca muzica separa cel mai clar oamenii, ea iti da acel aviz de om cult daca asculti Mozart, tot ea iti pune stampila de descreierat daca asculti house, cocalar daca asculti manele sau nespalat daca asculti rock si lista poate continua. Oare am scapat de diferenta de pigment si acum suntem o planeta populata de cei mentionati mai sus (imi cer mii de scuze celor carora nu le-am mentionat stilul muzical, care de fapt dom’le nu e un doar muzica eu un stil de viata.
Partea mai grava este ca s-a ajuns si la batai de strada, s-au ajuns la razboaie intre stiluri diferite de muzica asa ca sa ma ajute Dumnezeu sa asculte din ce in ce mai multa lume cantece pentru copii, ca sa imi pot forma si eu propriul meu gang sa vin sa rad restul genurilor de muzica atat de pe piata cat si din viata voastra de muritori care nu stiti sa apreciati arta. Oare e corect ce spun eu aici? Oricum nu conteaza ca sunt prea mic ca sa pot schimba ceva dar ma simt ca un drogat care isi doreste pacea mondiala, si care nu e constient de starea lui si de ce se petrece in lumea reala. Asa ca am sa fac un apel mondial prin intermediul acestui blog si am sa spun ca fratilor: hai sa ne unim fortele sa facem din Terra un loc mai frumos, haideti sa-i ajutam pe cei care asculta manele sa invete sa scrie si sa citeasca, rock-erilor sa le dam sapun si apa si sa-i pacalim ca e vodka, sa crestem numarul barbatilor de pe planeta ca fetele singure si triste sa aibe pe umarul cui plange si implicit sa aibe cine sa le consoleze, sa le dam rap-erilor suporturi pentru sustinut bijuteriile ca sa-si relaxeze si ei mana si tuturor celor care nu au fost mentionati ii rog sa faca o cerere si le promit solemn ca o voi citit si daca voi putea ii voi ajuta, dar pana atunci haideti sa dam mana cu mana si impreuna indiferent de gen sa ascultam doar muzica buna.
Pana vom asculta numai muzica buna intr-o parere unanima va sfatuiesc sa dati geamurile jos indiferent de marca masinii, sa dati casetofonul la maxim si poate poate cineva va intoarce capul ca na, ce e mai tare decat sa fii tare…probabil sa fii tare. V-am pupat. Ciao.
Niciodata nu am inteles semnificatia acestei zile, indiferent ca am fost sau nu intr-o relatie. Ma distreaza foarte mult isteria oamenilor sa dovedeasca intr-o zi dragoste eterna si sa cumpere cadoul perfect. Problema Sf Valerica se imparte in doua: avem si noi sarbatoarea noastra (Dragobete) si de ce trebuie o zi speciala ca sa arati cuiva ca il iubesti.
Sarbatoarea noastra traditionala a romanilor este Dragobete. Este o traditie care din pacate se uita si tot mai multa lume se orienteaza catre aceasta sarbatoare comerciala. In primul rand este o sarbatoare catolica, iar noi suntem un popor majoritar ortodox. Acest val stupid american care ne cuprinde din ce in ce mai mult nu-si are rostul. Am ajuns sa sarbatorim si Halloween-ul, desi nu avem nici cea mai mica idee ce inseamna defapt.
Daca vrei cu adevarat sa sarbatoresti ziua indragostilor sarbatoreste Dragobete. Este o traditie atat de frumoasa si multi dintre noi am uitat semnificatia ei.
In ziua lui Dragobete, se primeneau in haine curate de sarbatoare si porneau cu voie buna inspre padure, pentru a culege ghiocei, viorele, tamaioasa, pe care le asezau la icoane si le foloseau la diverse farmece de dragoste. Inspre ora pranzului, fetele porneau in goana inspre sat, fuga fiecareia atragand dupa sine cate un baiat, si nu unul oarecare, ci acela care le indragea. De isi prindea aleasa, acesta ii fura o sarutare in vazul lumii, sarutare ce simboliza legamantul lor de dragoste pe intregul an de zile. De aici si celebra zicala “Dragobetele saruta fetele!”, mult indragita de fetele nerabdatoare, ce purtau in suflet speranta primirii a cat mai multor sarutari, ce erau menite sa le aduca acestora dragoste pe deplin in viitor. Un alt obicei al fetelor era de a strange omatul netopit, apa de ploaie sau de izvor, pe care o considerau ca avand efecte magice asupra lor atunci cand o foloseau, intrucat deveneau mai frumoase si mai dragastoase.
Urmeaza partea care mie unul mi se pare cea mai amuzanta si stupida in acelasi timp. Tot timpul am spus ca daca e sa iubesc pe cineva, vreau sa-i dovesc in fiecare zi acest lucru. Vreau sa dau un cadou sau o floare fara nici un motiv si nu pentru ca este o zi care sa ma faca sa arat un gest de iubire. Observ isteria oamenilor de a da cadoul perfect, magazinele pline si preturile incredibile la trandafiri. Toata lumea alearga ca un nebun si se intalnesc si gesturi de afectiune, de parca asta ar fi apogeul relatii lor.
Fetele care sunt singure, bocesc de sare camasa de pe ele ca sunt singure in aceasta zi mirifica. Ce naiba mai, daca azi primesti o floare si maine nu-ti raspunde la telefon schimba cu ceva relatia?
Presupun ca toti stiti cazul handbalistului Marian Cozma omorat in Ungaria. S-a tot discutat pe la televizor, radio, site-urile sunt pline de stiri despre moartea lui. Nu am degand sa vorbesc despre partea asta a subiectului, ce mai mult partea de solidaritate.
Este cu adevarat dureros ce s-a intamplat si e pacat ca sportivii ajung sa moara in felul acesta. Pe mine unul dintre lucrurile care m-a impresionat cel mai mult in toata aceasta poveste este solidaritatea popoarelor. Daca stam sa ne gandim este o drama care este in 4 tari: Romania, Ungaria, Serbia si Croatia. Toata lumea vorbeste de unguri si de spirtitul lor stupid nationalist, dar multi ne-am schimbat mai mult sau mai putin parerea cand am vazut cum au reactionat oamenii din acel oras din Ungaria. Este cu adevarat impresionant sa vezi oameni plangand pe strazi si oameni care poate nu l-au cunoscut niciodata sa planga pentru un sportiv care nu era de-al lor, dar cu toate astea reprezenta orasul.
Am fost la fel de placut surprins sa vad cum oamenii din orasele Ungariei, prin care trecea cortegiul funerar iesea in intampinare si aplauda. S-a vazut ca maghiarii sunt un popor educat si conflictele astea interetnice nu-si au rost in secolul acesta. Faptul ca maghiarii nostri sunt mai batuti in cap, amuzant este ca ungurii din Ungaria nu-i prea suporta pe ai nostri, nu ar trebui facuta o generalizare.
La fel de impresionant am fost sa vad cum si in toate orasele din Romania pe unde a trecut cortegiu funerar, oamenii s-au oprit, au claxonat, au aprins flori si s-au intalnit sa-i stranga mana tatalui lui Marian. Se vede ca in aceste momente nefericite stim sa fim uniti.
Ma uitam azi la TV si vedeam ca la inmormantare au fost in jur de 1000 de oameni si ca mai multe locatii si evenimente vor purta numele lui Marian Cozma. Asa cum ziceau si cei de la TV, sper ca aceste lucruri sa nu se uite in timp, pentru ca din pacate avem obiceiul sa uitam foarte repede.
In acelasi timp, sper ca sa nu se nasca un conflict interetnic cu rromii. Este adevarat ca multe dintre nenorociri sunt facute de catre rromi, dar nu mai suntem in secolul XV sa luam furca in mana si sa ne facem dreptate singuri. Dreptate avea tatal lui Marian care spunea ” Sa nu dam foc la o padure, pentru un ciot. “. Observ ca dupa acest eveniment, citind tot feluri de bloguri si comentarii despre site, o ura fata de rromi. People, daca te duci si mai omori un rrom nu rezolvi nimic. Solutia cea mai buna, vine din educatie. Atata timp cat guvernele si-ar da seama, ca trebuie investit masiv in educatia acestor oameni, altfel ar sta lucrurile.
Tot din ciclu “Suge“, am sa povestesc o intamplare vis-a-vi de Carpatica Asigurari.
Cand am plecat in Germania, avand in vedere ca nu sunt asigurat, mi-am facut asigurare la Banca Carpatica la firma cu care am plecat. Prin decembrie m-am dus la doctor cum am spus aici si m-a consultat, iar rezultatul a fost o consultatie de vreo 30 euro. Am ajuns in tara, dar nu am avut nici timpul necesar si nici dispozitia necesara sa merg sa vad ce se intampla cu asigurarea medicala. Ieri, mi-am facut curaj si m-am dus sa vad.
Am ajuns la sediul Carpatica Asigurari, intru inauntru, dau buna ziua si explic la oameni cum sta treaba. Vine gigelul care trebuia sa se ocupe cu asigurarea mea si ma intreaba:
- Dar dumneavoastra aveti toate actele de acolo?
- Da le am pe toate. Tot ce am primit de la doctor am in plicul asta.
- Da is traduse?
- Nu sunt traduse. Dar trebuie traduse?
- Pai nu stiu va intreb?
Am ramas masca. Ma intreaba pe mine parca as stiu eu daca trebuie traduse actele.
Ma cheama in birou, incepe el sa caute prin zeci de dosare sa vada unde se incadreaza problema mea. Gaseste intr-un final dosarul si ma pune sa scriu o declaratie cu sirul evenimentelor. Il intreb:
- Cum adica sirul evenimentelor?
- Pai cum s-a intamplat?
- Pai cum sa se intample domle: mi-a fost rau, m-am dus la doctor. Ce sir important de evenimente trebuie sa fie?
- Pai scrieti acolo!
Ma apuc sa scriu, toate cele intamplate in ordine cronologica si din punctul meu de vedere ca pentru prosti, ca pentru destepti sigur nu era treaba asta.
Gigelul avea si un umor teribil, pe langa faptul ca avea cu 3 clase mai mult decat trenul.
- Da banii ii primesc pe loc?
- Da in secunda 1.
- Cum in secunda 1?
- Nu, era o gluma. Dosarul trebuie incheiat si trimis la Sibiu. Noi trimitem la Sibiu, chiar daca sunt numai 30 euro.
Adica banii care i-am dat pe asigurare au fost buni, dar cand vine vorba de banii mei ma ia la misto ca is numai 30 euro.
Doctorita la care am fost era din Romania, nascuta in Romania, a facut facultatea la Iasi. Pe stampila de pe reteta scria “IMF Iasi”, care dupa mintea mea orice om normal si-ar fi dat seama ca inseamna “Institul de Medicina si Farmacie Iasi”.
- Auziti, dar de ce scrie aici IMF IASI?
- Nu stiu, de ce ma intrebati pe mine, doar nu e stampila mea.
- Da ce inseamna IMF IASI?
- Domle, presupun ca inseamna Institul de Medicina si Farmacie Iasi, dumneavostra ce spuneti?
- Da aveti dreptate, dar totusi de ce scrie?
- Nu stiu domle, poate asa e legea la ei sa scrie unde a facut facultatea ma intrebati pe mine de ce scrie.
Eu cred ca gigelul avea impresia ca eu sunt Nostradamus ori lucrez la Carpatica ca si el, ca astfel nu-mi dau seama ce sunt cu intrebarile astea stupide. Is curios in cate zile o sa primesc un raspuns si tare ma astept sa primesc un raspuns negativ.
Sunt o persoana mai conservatoare cand vine vorba de locurile care imi place sa merg. Deobicei am cateva baruri care le frecventez si unul dintre motivele pentru care le aleg este si personalul care ma serveste la masa.
Niciodata n-am inteles atitudinea aia nesimtita, care vine la masa chelnerita si te serveste cu un sictir fantastic parca ar da de la ea. Am lucrat in bar, toata lumea stie ca lumea care lucreaza intr-un bar lucreaza pentru bacsis. La noi cel putin, observ ca din ce in ce mai multe chelnerite vin cu aceasta atitudine. De fiecare cand observ un loc de genul asta, chiar daca arata foarte bine prefer sa nu mai intru.
S-a deschis in Iasi un Irish Pub (Dublin Pub pentru cei care sunt din Iasi) si am mers de cateva ori acolo. Deobicei seara sunt 2 dudui care iti vine sa le iei de cap. Amandoua arata foarte bine, dar atitudinea lasa cu mult de dorit. Una dintre ele mesteca guma parca ar mesteca latex, iar alta parca are un bat in fund. Nu zambesc, se misca greu, nu-ti spun “bine ai venit” sau “la revedere”, nimic.
Am avut insa si o surpriza. Acum vreo 2 zile am fost acolo, impreuna cu niste elevi care le-am tinut un training. A venit o alta chelnerita care era fantastica. A inceput sa vorbeasca cu noi, a inceput sa faca glume, a venit foarte repede, de fiecare data cand mai trecea pe langa noi radea si mai vorbea cu noi. Am ramas extraordinar de surprins. Simteam cum berea aluneca mai usor pe gat, fumul de la tigara iese mai usor si bacsisul ei a fost pe masura.
La final, cand i-am dus banii, i-am zis ca este fantastica si ca demult nu am mai avut asa servire.
Un alt bar care mie imi place foarte mult sa merg este cel de langa Gradina Botanica la un mosneag foarte tare. Gesturile lui si expresiile: “daca mai doriti ceva semnalizati” sau ” va rog mai poftiti pe la noi “, fac tot farmecul acelui loc. Nu va imaginati ca este un bar care impresioneaza prin decor. Fetele de masa sunt parca croite de bunici, scaunele si ele vechi, preturi cam mari pentru cum arata, dar ambianta care o creaza el face tot farmecul.
Asa ca, pot sa zic ca este o arta in a servi pe cineva si a tine minte vorba “Clientul nostru, stapanul nostru”
Mergeam ieri prin oras si am vazut afisul asta. Era pus in vitrina unui geam si mesajul m-a distrat foarte tare. De unde si pana unde cumpara milioane de europeni din magazinul ala care nici macar nume nu are? Ce creativ e romanul cand vine vorba de criza economica
Ieri a fost o zi foarte incarcata si plina de realizari. Vorbeam cu cei din jurul meu si ma intrebau ce as vrea sa fac in momentul cand ma intorc din internship-ul din Germania. Aveam mai multe posibilitati si am stat si m-am gandit foarte bine. Am vrut sa-mi traiesc un vis, acela de a coordona un proiect in Aiesec. Imi aduc aminte bine, ca la conferintele care am fost, am avut o stare de regret ca nu am intrat mai din timp in organizatie si ca intr-un fel a trecut timpul pe langa mine. Am retinut sfaturile celor care mi-au spus ca decat sa stau cu o stare de regret, mai bine ar fi sa profit de timpul care este in fata mea.
Ieri au fost alegerile pentru conferinta care v-a avea loc in Aiesec in luna aprilie. Am avut emotii, pentru ca unele lucruri s-au schimbat in organizatie si pentru ca am avut cu adevarat un contracandidat incredibil. Mi-am dorit mult acest lucru si sunt extraordinar de bucuros ca am reusit sa castig alegerile. Am dorinta de reusita si dorinta de a progresa. Vreau sa am in jurul meu o echipa extraordinara si sa traim lucruri incredibile impreuna. Multumesc Lunei pentru sinceritate si devotamentul de care a dat dovada. Mi-am dat seama ca desi suntem intr-o competitie, aceasta competitie este benefica si ca mai presus de toate suntem prieteni.
Spun ca greul deabia acum incepe si ca imi doresc ca ideile si reusitele sa vina. Multumesc celor care m-au sustinut si “multumesc pentru gestul care l-ati facut pentru mine” .
Kuka on February 16th, 2009
Nu stiu daca e bine sa scriu cu dedicatii ca suna prea nu stiu cum, dar post-ul asta il dedic unei…..care mi-a facut copilaria mai dulce. O chema…si era ambalata cu grija, cand ii simteam gustul eram mai sus decat Dumnezeu si mai puternic decat pietrele, eram mai rapid ca Speedy Gonzales, si mai fericit ca un catelus cand isi revede stapanul. Eram in stare sa-i jur credinta pana la moarte si probabil nici moartea nu ma putea desparti de ea. Trebuie sa recunosc, a fost prima mea mare iubire. Nu stiu daca ati remarcat dar vorbeam la trecut despre ea, pentru ca din pacate astazi nu mai este printre noi desi s-a incercat sa o inlocuiasca, acel gust este de inegalat. Lacrimile mele au fost doar o mica parte din suferinta pe care a cauzat-o disparitia ei. Milioane de copii au jelit-o si milioane de copii au aprins lumanari pentru ea (asta cu lumanarile nu stiu daca s-a intamplat pe bune). Cu lacrimi in ochi ii voi scrie numele si sper sa rasune cat mai tare in sufletele cititorilor.
RSS
FB
LinkedIn
Twitter
