Kuka on February 16th, 2009
Nu stiu daca e bine sa scriu cu dedicatii ca suna prea nu stiu cum, dar post-ul asta il dedic unei…..care mi-a facut copilaria mai dulce. O chema…si era ambalata cu grija, cand ii simteam gustul eram mai sus decat Dumnezeu si mai puternic decat pietrele, eram mai rapid ca Speedy Gonzales, si mai fericit ca un catelus cand isi revede stapanul. Eram in stare sa-i jur credinta pana la moarte si probabil nici moartea nu ma putea desparti de ea. Trebuie sa recunosc, a fost prima mea mare iubire. Nu stiu daca ati remarcat dar vorbeam la trecut despre ea, pentru ca din pacate astazi nu mai este printre noi desi s-a incercat sa o inlocuiasca, acel gust este de inegalat. Lacrimile mele au fost doar o mica parte din suferinta pe care a cauzat-o disparitia ei. Milioane de copii au jelit-o si milioane de copii au aprins lumanari pentru ea (asta cu lumanarile nu stiu daca s-a intamplat pe bune). Cu lacrimi in ochi ii voi scrie numele si sper sa rasune cat mai tare in sufletele cititorilor.
Printesa gustului cum ar fi trebuit denumita, detinatoarea adevarului, bucata de fericire, copilaria frumoasa sau regina reginelor purta un nume simplu, o chema “GUMA TURBO”. Doamne cat de bine suna. De ce trebuie sa pierdem in viata asta tot? De ce nimic nu tine o vesnicie? De ce tot ce e bun se consuma repede? Fara sa fiu nerespectuos as crede ca insusi Mihai Eminescu a mestecat guma TURBO cand a scris Luceafarul.
Fac un apel enoriasilor mestecatori de guma TURBO sa ne unim fortele si prin rugaciunile noastre guma TURBO sa ne revina din nou in suflete si poate macar inca odata sa-i simtim gustul fin pe buze. TURBO nu uita de noi pentru ca noi nu te vom uita. Sunt sigur ca odata ne vom reantalni si pana atunci te rog sa-mi pregatesti supriza care imi lipseste din colectie pentru ca si cadoul meu pentru tine va fi unul special.
M-am cam lasat dus de val, dar sincer guma TURBO a insemnat mult pentru mine.
V-am pupat. Ciao
Kuka on February 16th, 2009
Oare cati dintre noi nu si-au dorit sa ajunga aviatori, pompieri, politisti, super-eroi sau in cazul fetelor asistente, zane, balerine sau cine stie ce si-au mai dorit ele. Urmatorul post vreau sa-l dedic celor care au visat de mici sa ajunga ceva, iar viata si nevoia de bani ia transformat in altceva si de cele mai multe ori in ceva ce nu le place. Stiu, viata e nedreapta, iar meseria pentru care crezi ca esti destinat ajunge un vis din ce in ce mai greu de transformat in realitate. Multi dintre noi se obisnuiesc cu ideea, iar job-ul devine doar un loc unde iti petreci o buna bucata din viata pentru o suma de bani care iti aduce o bucata de paine in stomac si o bere la sfarsitul zilei ca sa uiti de problemele de la servici.
Banul a ajuns din pacate pe primul loc, de fapt cred ca a fost si inainte dar acuma situatia s-a accentuat si in loc sa citim o carte, sa plantam un pom sau sa facem orice chestie care ne-ar face placere cautam sa muncim extra ca sa mai strangem un ban, si nu pentru a trai mai bine ci pentru a trai mai decent. Destul cu cat de greu e sa traiesti, hai sa trecem la lucruri mai serioase.
Eu mi-am dorit toata viata sa ajung marinar(ca Traian Basescu). Am fost fascinat de corabii, toata viata mea o vedeam petrecuta pe mare printre delfini, printre pirati si rechini si prin orase din toate colturile acestui glob oval. Viata nu a tinut cu mine si m-a indrumat spre actorie, si uite asa am ajuns un actor. Sincer sa fiu acum nu cred ca as renunta la meseria asta, dar daca ar fi sa iau viata de la capat cred ca tot marinar as vrea sa fiu. Probabil asta este marele meu regret, dar tot timpul ma consolez spunand:”Sunt capitanul laptop-ului meu iar in seara asta am sa navighez pe net.”, iar navigatul pe net mie imi da o stare de relaxare. Nu cred ca se compara cu o excursie la bordul unei nave dar am invatat sa ma multumesc si cu cat mi se ofera (nu din toate punctele de vedere). Am sa consider ca acest post l-am povestit unor prieteni dintr-un port la un pahar de rom, iar acum trebuie sa ridic ancora si sa plec mai departe spre alte tarmuri, spre alti oameni, iar la voi am sa ma intorc atunci cand voi avea o noua poveste adusa de undeva din larg. Va pup si o sa-mi fie dor de voi.
Ciao
Nu stiu daca e bine sa scriu cu dedicatii ca suna prea nu stiu cum, dar post-ul asta il dedic unei…..care mi-a facut copilaria mai dulce. O chema…si era ambalata cu grija, cand ii simteam gustul eram mai sus decat Dumnezeu si mai puternic decat pietrele, eram mai rapid ca Speedy Gonzales, si mai fericit ca un catelus cand isi revede stapanul. Eram in stare sa-i jur credinta pana la moarte si probabil nici moartea nu ma putea desparti de ea. Trebuie sa recunosc, a fost prima mea mare iubire. Nu stiu daca ati remarcat dar vorbeam la trecut despre ea, pentru ca din pacate astazi nu mai este printre noi desi s-a incercat sa o inlocuiasca, acel gust este de inegalat. Lacrimile mele au fost doar o mica parte din suferinta pe care a cauzat-o disparitia ei. Milioane de copii au jelit-o si milioane de copii au aprins lumanari pentru ea (asta cu lumanarile nu stiu daca s-a intamplat pe bune). Cu lacrimi in ochi ii voi scrie numele si sper sa rasune cat mai tare in sufletele cititorilor.
RSS
FB
LinkedIn
Twitter
