Respir in Romania
Danifeld on January 18th, 2009
Am vrut decand m-am intors in tara sa scriu un post, dar ca orice persoana care e plecata mai mult timp, m-am concentrat sa vad pe toata lumea. Un sentiment foarte interesant sa-i vezi pe toti la care tii si care stii ca nu i-ai mai vazut de 6 luni. Am sa povestesc in continuare lucrurile care s-au intamplat decand am ajuns in tara.
Imi aduc aminte de ultima seara care am petrecut-o in Darmstadt, locul care pentru mine inseamna a 2-a mea casa si care in continuare o consider asa.
Am zis ca ultima seara sa ma intalnesc inca odata cu cei care imi sunt apropiati. La urma urmei stau si ma gandesc, de ce as vrea sa lenevesc in casa: viata e tanara si frumoasa si avem tot ficatul inainte 
.
Personal am avut un soc cand am inceput sa-mi fac bagajele: mi-am imprastiat toate lucrurile in stanga si in dreapta si am zis “how the fuck i will put everything inside?”. Este un miracol al fizicii cum au incaput toate, iar Alex colegul de apartament a zis ca nu i-a venit sa creada 
.
Ne-am intalnit pe la un 19:30 in Kessel, un bar foarte simpatic in care mergeam noi deobicei. Ne-am intalnit cam toti si seara s-a prelungit pana la ora 2:30. A fost extraordinar de amuzant si extraordinar de trist in acelasi timp. Cand te gandesti ca nu stii cand ai sa-i intalnesti din nou, simti un sentiment ciudat. Ca sentimentul ciudat a fost de la raurile de bere si tequila asta nu mai stiu, ideea e ca s-a continuat la mine.
Am avut o surpriza sa vad cati oameni vin cu mine la gara. Foarte tare sa vezi prietenii ca vin sa-si iau la revedere de la tine cu ochii in lacrimi. Multumesc lui Felix, Dominika, Benoit, Moritz, Claudio, Alex, Carmen si Agnes pentru un moment cu adevarat special. Chiar spuneam zilele astea ca am in minte doar ultima imagine cu toti pe peronul garii si eu in usa trenului, inca incerc sa mi-o scot din minte, dar in acelasi timp adevarat ca viata mea merge inainte iar oamenii care iti sunt prieteni iti vor ramane oriunde vei fi.
Dupa 2 ore de mers cu trenul in care m-a durut in partea dorsala de toata lumea si n-am avut chef sa vorbesc cu nimeni, am ajuns in aeroportul din Koln si am zis ca sunt in Matrix. Avand in vedere ca e prima data cand merg cu avionul si atat de multe terminale am zis ca sunt pierdut. Inca odata apreciez germanii pentru amabilitatea lor si rabdarea de care dau dovada. Am ramas impresiodat de cat de frumos a putut sa-mi vorbeasca si cata rabdare a avut sa-mi explice unde trebuie sa ajung si unde este poarta pentru avionul meu.
Am trecut de check, am ajuns in duty-free dupa ce in prealabil mi s-a desfacut in aeroport narghileaua ). Am aterizat in Romania 2 ore mai tarziu si sincer nu am simtit cum a trecut timpul atat de repede.
A fost foarte funny sa am intr-o saptamana si o petrecere de “ramas bun” si o petrecere de “bun venit”. Am avut placerea sa-i intalnesc din nou pe acei oameni din Aiesec care imi face placere sa-i vad de fiecare data si sa-i cunosc pe membrii noi. A fost o nebunie totala in Palace Cafe si intrebarile oameni dornici sa vada cum am petrecut cele 6 luni in Germania. Din pacate nu am reusit sa povestesc prea multe pentru ca muzica era extraordinar de tare si cel mai probabil o sa se faca o reeditare.
Acum ca lucrurile s-au linistit intr-o masura, voi continua acest blog si voi continua sa-mi exprim ideile care imi fulgera prin cap in fiecare zi. Incerc sa fac spre un domeniu propriu si voi scrie in fiecare zi. Sunt lucruri minunate care se intampla si aici, voi continua cu pasiunea catre marketing care am neglijat-o in ultimul timp.
Astept sa vad comentarii, astept sa vad inspiratie la mine si astept o revenire la un altfel de normal!
Cele mai bune ganduri pentru saptamana care urmeaza!
RSS
FB
LinkedIn
Twitter
