Archive for December, 2008

Make an Impact

Make an Impact” e o fraza care ma conduce in viata. Tot ce fac, ma gandesc la acel impact care il pot lasa in urma si prin care poate schimba in bine viata unora. E unul din lucrurile care le-am invatat in ultimii ani si sincer cred ca m-a ajutat sa ajung mai aproape de obiective.

Acum, cand mai este o luna si timpul meu petrecut aici se scurge incet, ma gandesc ce as putea sa fac pentru cei care mi-au facut sederea atat de minunata. Chiar cred ca noi, cei tineri, suntem un factor al schimbarii atunci cand ne dorim.
As vrea sa ma intorc peste ani aici si sa vad ca schimbarea care am produs-o a adus un impact pozitiv atat pentru AIESEC-ul de aici cat si a prietenilor din afara organizatiei.
Cred ca nu sunt ipocrit cand zic ca toti ne bucuram cand suntem apreciati si cand auzim cuvinte de lauda de la cei din jurul nostru. Pentru mine, asta e combustibilul care ma face sa ma trezesc in fiecare zi din pat, sa nu-mi pese de vremea de cacat de afara si de faptul ca autobuzul sigur o sa intarzie, ci doar sa ma gandesc ca azi e o zi in care pot sa aduc un zambet pe fata oamenilor.

Unul dintre lucrurile care as vrea sa le las in urma este un model de tricou pentru AIESEC DARMSTADT. Aseara la LC meeting am prezentat modelul si lumea a primit cu mult entuziasm macheta. As vrea sa vad pana plec la toti membrii un tricou cu modelul care l-am facut si sa pun pe blog o poza (ne depasim limitele).
Al doilea lucru, este un workshop despre motivare care am sa-l fac sambata. Am sa vorbesc despre motivare, despre nou an samd. Imi place sa dau din gura si sa vorbesc mult, iar atunci cand mai vorbesc si cu folos totul e perfect.
Sunt doua lucruri marunte, dar este contributia mea, iar daca vor reusi voi zambi mai mult.

Asadar: Make an Impact. Vei aduce cu siguranta un zambet pe fata celor din jur, iar maine cu siguranta te vei simti mult mai bine ca ieri.

permalinkRead More CommentComments (2) CatOff-Topic

Internetul ar fi putut preveni ascensiunea lui Hitler

Cine crede?i c? ar fi putut s? previn? ascensiunea dictatorului Adolf Hitler ?i izbucnirea celui de-al doilea r?zboi mondial? Nimeni altul decât internetul. Cel pu?in a?a sus?ine laureatul premiului Nobel pentru Literatur? în 2008, Jean-Marie Gustave Le Clezio.

În vârst? de 68 de ani, scriitorul francez a declarat în discursul rostit în fa?a Academiei suedeze c? dac? tehnologia informa?iei ar fi fost introdus? mai devreme ea ar fi putut s? previn? izbucnirea celui de-al doilea r?zboi mondial.
“Cine ?tie, dac? Internetul ar fi existat în acea perioad?, probabil c? planul criminal al lui Hitler nu ar fi reu?it. Internetul ar fi expus ideile lui Adolf Hitler într-un mod a?a de ridicol, încât acestea nu s-ar fi îndeplinit vreodat?”, a explicat el.
via Hotnews

Si uite asa scapam de al doilea razboi mondial daca era internetul. Like, really? Ca doar restul de razboaie care sunt acum tot asa puteau fi evitate? Ups, stai ca exista internetul.

permalinkRead More CommentComments (0) CatStiri

Sondaj Libertatea.ro

Faptul ca libertatea.ro e unul dintre cele mai accesate site-uri din Romania, nu mai este o necunoscuta pentru nimeni. Ce e cel mai ciudat sunt subiectele pe care le publica. Libertatea pentru mine este unul dintre cele mai proaste tabloide din Romania, o copie ieftina si proasta a celor din afara.
Sex, droguri, babe violate, cine cu cine s-a cuplat sunt subiectele top al celor de la Libertatea.

Astazi am intrat pe site si am vazut cel mai cretin poll din ultimul timp.
Toti asteptam noul prim-ministru, iar cei libertatea au realizat top foarte interesant. Pe langa numele unor politicieni “Teodor Stolojan, Mircea Geoana, Calin Popescu Tariceanu”, apare si alte nume “Florin Calinescu, Gigi Becali si Elena Udrea”. Cum de au reusit sa faca acest poll, nu pot sa-mi explic? De ce l-a pus spre exemplu pe Florin Calinescu acolo, iarasi ramane o necunoscuta.

permalinkRead More CommentComments (0) CatMass-Media

Facebook si Comunatile virtuale

Nu sunt un mare fan al acestor comunitati virtuale, dar incep sa constat din ce in ce mai des preocuparea oamenilor pentru aceste comunitati. Decand am ajuns aici toata lumea ma bate la cap sa-mi fac cont pe Facebook. Am zis ca “NU, categoric NU”, imi ajunge: Hi5, 3 forumurilor, twiter, conturi de mail, deviantart, alte X site-uri. Frateeee, deci chiar nu mai tin minte pe cate site-uri m-am inscris si ce parole am si cum le am, ce useri samd. Nu sunt un mic freak si nici soarec de internet, iar pe site-urile care sunt inscris sunt in cunostinta de cauza si nu din cauza unui spam cretin care multi pun botul.

Observ in acelasi timp o disperare a oamenilor sa tina legatura intre ei in X moduri. Am Skype,Msn Messenger si Yahoo Messenger si declar in toata puterea cuvantului ca ma dispera atunci cand cer o adresa trebuie sa le insirui pe toate 3.
Aaaa, auzi nu ai cont de Yahoo?
Nu.
MSN?
Da, dar nu stiu parola.
Skype?
Da, da

Trebuie sa stau cu toate deschise pentru ca toti folosesc X lucruri diferite. Mai nou ma intreaba lumea, daca nu am ICQ. Multumesc, dar ma lipsesc!

Cum spuneam mai sus am observat ca toata lumea folosesti aici Facebook. Cand m-am intors de la Mambo nu am rezistat tentatiei si mi-am facut cont. Am cazut in acea capcana: sa-i stiu pe toti acolo, nu conteaza ca nu vorbesc cu ei, dar poate o sa vina odata momentul sa vorbesc :-/. Nu neg, e chiar interesant, pentru ca am cunoscut niste oamenii care chiar as vrea sa ma intalnesc din nou cu ei si acest cont ma va ajuta. Oare chiar e vina mea ca toti trebuie sa fie acolo?

Pe mine ma deranjeaza, de ce nu exista un numitor comun? De ce trebuie sa am 1000 de conturi si de parole?
Stau cel putin 2 ore pe zi sa verific toate conturile, pentru ca fiecare imi scrie in 10 moduri diferite.
Americanii is devina, fu$§& in ….” – stiti voi restul !

permalinkRead More CommentComments (4) CatOff-Topic

Energized from Mambo 2008 !!! (partea II)

Spuneam in articolul anterior ca am avut parte de o experienta de neuitat. Chiar cred ca amintirile placute trebuie impartasite si ma bucur sa le scriu aici. Is curios ce impact vor avea asupra mea acestor randuri cand le voi citi cand voi ajunge acasa sau peste un an.

Mambo 2008 a insemnat pentru mine un vis indeplinit. Mi-am dorit sa ajung la o conferinta internationala, sa vad cat demult inseamna Aiesec la nivel international si cat de diferita este o conferinta din Romania si una dintr-o alta tara. Mi-am dat seama inca odata ca facem parte dintr-o retea internationala si ca sunt momente care unesc toti membrii la nivel global.

Au fost 3 zile in care am cunoscut oameni cu totul si cu totul speciali. Am retrait acel sentiment de oameni noi, de oameni care sunt condusi de acelasi valori ca si tine, care sunt interesati ce insemna pentru tine Aiesec, care iti zambesc tot timpul.
Imi aduc aminte de Jeny care e de vreo 10 ani in Aiesec (like wow :-/) si care iti inspira o pofta de viata nebuna. Imi aduc aminte de acele persoane care am stat de vorba despre Romania si care erau curioase sa vada de unde vin si cum e in Romania. Am retrait acel gust, cand o persoana vine la tine si iti multeste ca ai fost acolo 3 zile pentru ea si ca ai ajutat-o sa aiba parte de o conferinta extraordinara.

Unul dintre momentele speciale, a fost in prima zi in plenara de deschidere. Toti stateam si ne uitam la roll-cole-urile celorlalte locale cand la un moment dat vin 5 aieseceri pe scena si incep sa strige: “Foaie verdeeeeedee CLUJJJJ, nu se va pierdeeee CLUJJJ“. Am ramas speachless.
O tipa care tocmai a venit dintr-un internship din Cluj, impreuna cu alti 4 prieteni care au venit si au luat-o din Cluj strigau shout-ul Clujului. Partea care m-a impresionat personal cel mai tare ca tocmai era venita de 6 ore in tara, dar a tinut sa fie prezenta la aceasta conferinta pentru a impartasi cu toti ce tare a fost in Romania.

As vrea sa inchei acest articol cu un sfat si apoi cu multumirile de rigoare pentru toti cei care au facut posibil sa traiesc acest momente.
Nu stiu cati din cei care au citit articolul au inteles foarte multe si aici ma refer la cei care nu fac parte din Aiesec. Vreau sa va ganditi ca nimic nu este imposibil atata timp cat va doriti cu adevarat si faceti totul sa vi se indeplineasca visul. In acelasi timp sa fiti constienti ca orice vis se indeplineste nu singur, ci cu ajutorul prietenilor si oamenilor din jur. Aveti incredere in cei din jurul vostru si poate asta va fi impactul pentru o lume mai buna.

Multumiri:
- Felix: pentru ca este un atat de bun prieten si pentru ajutorul si suportul care mi l-a oferit pana acum. Pentru faptul ca ma suporta cu toate nebuniile mele si pentru ca este tot timpul acolo pentru mine.
- Moritz: pentru ca este un continuu izvor de inspiratie pentru mine si m-a facut sa ma simt o parte a Aiesec Darmstadt
- Ben: pentru ca forma un “cuplu” atat de minunat si ca datorita lui nu m-am simtit nicioadata singur pe durata celor 3 zile
- Antonija: pentru ca a stat cu mine pana la 5:30 dimineata la acea discutie incredibila
- Andreea: pentru ca a fost mai mult decat un Faci
- Chair-ului: care a fost incredibil si m-a facut sa-mi amintesc toate momentele speciale din Aiesec
- Delegatia Aiesec Darmstadt: pentru restul care au fost la aceasta conferinta si mi-au spus de fiecare data ca sunt sarit de pe fix
- Ionut Angels: pentru ca si datorita voua sunt apreciat si sarit de pe fix. Love you girls !
- Aiesec Iasi: nu in ultimul rand pentru voi, ca m-ati expediat in aceasta calatorie minunata.

– Andreea and Chair
– Felix
– Delegatia Aiesec Darmstadt
– Antonija si mascota noastra
– nici aici n-am scapat de pedepse :D
– “Delegatia” Romaniei. Global village Romania
– Reach for the star

– Jeni si momentul ei de glorie cu vulcanul
– prezentari, prezentari
– bithces – bithces (habar n-am daca se scrie asa)
– uite asa @Darmstadt a castigat pentru prima data boat race-ul
– returnee Cluj
– special person

– la revedere Mambo


– cam toti ne-am ales cu asa ceva :) )

permalinkRead More CommentComments (4) CatAiesec, in Germany

Energized from Mambo 2008 !!!

Tocmai m-am intors foarte obosit, dar cu o experienta de neuitat. Astept sa vina ziua de maine, sa le exprim, sa le scriu si sa le impartasesc pentru cu adevarat s-au intamplat multe lucruri incredibile la aceasta conferinta.

Un sfarsit de week-end cat mai placut!

permalinkRead More CommentComments (0) CatAiesec

Mambo 2008

The time for Mambo 2008 is almost here.
We are looking forward to spend a weekend full of laughter, fun, great workshops and parties with you. No matter if you are VP Elect for your LC or a member who wants to take part in our soft skill workshops, we will do our best to provide you with everything you need to have a wonderful, exciting and breathtaking conference – enjoy MAMBO 2008!

Mai sus este mesajul care m-a trezit din nepasare si am zis sa acord inca o sansa unei conferinte Aiesec. Poate se cheama perseverenta sau poate se cheama dorinta, chiar nu stiu. Am zis ca vreau sa particip la o conferinta si este cam ultima ocazie avand in vedere ca timpul trece.

Asadar, de vineri pana duminica voi simti din nou aerul unei conferinte, voi cunoaste noi oameni si voi dormi din nou in 72 ore cam 5 ore. Stiu ca asa era in Romanie, dar sper ca aici o sa fie la fel.

Cei de aici vor sa le fac iar o prezentare cu Romania. A innebunit lupul si avand in vedere calitatile mele de bucatar “iscusit”, a trebuit sa-i refuz politicos. Chiar numai am toate nebuniile care le-am avut data trecuta si sa ma apuc acum sa fac niste prostioare in cateva ore in dupa-amiaza asta, nu vad nici un haz. Am sa-mi iau frumos steagul cu Romania, ppt-ul si alte ganduri bune si ce o fi o fi.
Cam ce vreau de la aceasta conferinta:
- sa dorm cel putin 5 ore
- sa cunosc cat mai multi oameni
- sa vorbeasca in engleza si sa nu bata la cap cu germana
- petrecerile sa rupa duda (asta e de la noi)
- sa-i invat sa strige shout-ul Iasului : “Si’ne arde se’l mai tare…Iasul arde se’l mai tare!!!”
- sa vin cu cat mai multe poze

Va doresc un week-end plin de nebunie, sa pregatiti pantofii pentru Mos Neculae si sa aveti parte de zapada.
permalinkRead More CommentComments (2) CatAiesec

Romtelecom te scapa de stres

Romtelecom tocmai a deschis un nou site: www.antistresu.ro. Cei de la Romtelecom nu se opresc aici:

Ideea campaniei a pornit de la un studiu initiat de Romtelecom, conform caruia
57% dintre romani sunt stresati. Principala sursa de stres este munca peste
program (51% din cei intervievati muncesc peste 12 ore/zi), cu consecinte
diverse asupra calitatii vietii lor (de exemplu, 40% au probleme in familie din
cauza serviciului). De asemenea, 39% dintre
Continuarea pe CreativeBall

permalinkRead More CommentComments (0) CatMarketing

Interviu Adi Despot

Apreciez si am sa apreciez mereu pe omul Despot pentru originalitatea si spontaneitatea lui. Asta este inca o monstra originala Adi Despot aka Vita de Vie si o pustoaica buna si cu IQ-ul mai mic decat marimea de la pantof in postura de reporter.

permalinkRead More CommentComments (2) CatVideo

German Plans

Faptul ca germanii sunt condusi de propriile planuri si ca totul trebuie sa descurga sub un plan bine stabilit nu ar trebui sa ne mai mire.
Luam situatia critica de a aseza mobila in casa:
- romanul: tranteste de 3 ori masa, o intoarce de 4 ori si a 6 oara o pune cum trebuie
- germanul: calculeaza de 3 ori, face masuratori de 4 ori si a 6 idee e tot timpul cea perfecta.

Spontaneitatea nu e o valoare, ci doar atunci cand totul merge conform unui plan bine stabilit dorm linistiti. Daca astepti un tren in Germania si observi ca este posibil sa intarzie 1 minut, e imposibil sa nu vezi un german care se uita din ce in ce mai des la ceas, care incepe sa traga o injuratura. Chiar nu conteaza ca Deutsche Bahn transporta peste 5 milioane de pasageri in fiecare zi, cu o precizie de invidiat.

Daca pleci intr-o vacanta cu ei, poti sa stai fara grija. Nu trebuie sa te sperii, pentru ca ai sa vezi fiecare obiectiv in ordine cronologica, cu orele exacte cand ai sa ajungi si cu pretul aproximativ la bilet. Tu doar incearca sa te bucuri de privelisti si incearca sa nu strezi prea tare. Altii vegheaza asupra ta!

permalinkRead More CommentComments (0) Catin Germany