Observ in ultimii ani o tendinta a romanilor de asculta din ce in ce mai multe colinde straine. Aceasta migratie a noastra catre alte colinde si spre alte limbi. Observ ca si prin supermarket-uri sau mall-uri nu se mai asculta: Stefan Hrusca, Ducu Berzi, Fuego sau alte coruri de copii. Auzim numai: Jingle Bell Rock, Let it snow sau Santa Claus is coming to town.
Atunci imi vine in minte intrebarea de ce colindele romanesti nu mai au priza la public: sunt prea triste, ne deprima, nu intelegem ce vrea sa zica Hrusca si a lui “lerui ler”? Poate toate astea la un loc sau ne place sa copiem orice porcarie comerciala din occident.
Eu si acum imi aduc aminte bucuria cu care mergeam cand eram copil si cantam “O ce veste minunata” pana ramaneam fara corzile vocale si deabia asteptam sa ajung acasa sa ascult un Stefan Hrusca. Da, poate nu sunt asa de vesele ca cele straine, dar sunt ale noastre si sunt speciale asa cum sunt. De ce trebuie sa ne pierdem traditiile si sa-i copiem pe altii.
Nu vreau sa-l ridic in slavi pe Stefan Hrusca, dar am fost acum vreo 4 ani la un concert la Teatru National din Iasi. A venit cu interpreti si dansuri populare si traditii culese din toate colturile Romaniei. A fost exceptional. Nu zic sa nu ascultam colinde straine, dar sa dam cu piciorul la ce avem ar fi pacat.
Azi pe langa raceala care din nou a intrat in mine si nu vrea sa-mi dea pace, m-am gandit cam ce as putea sa scriu. Avand in vedere ca e perioada Craciunului si cam toti simtim acea bucurie cand iesim afara si vedem orasul in care traim ornat cu lumini. Sunt trairi care nu se schimba oriunde ai fi.
Indiferent ca esti copil, adolescent sau adult, apreciem toti decoratiunile de Craciun. Imi amintesc ca eram in Iasi si ma plangeam, ca de la an la an nu au adus nici o schimbare si parca sunt tot acelasi lumini albastre pe Stefan cel Mare, la fel de alba e Primaria. Vreau sa spun ca aici am fost impresionat negativ, la cum inteleg nemtii sa-si orneze orasul iubit. Daca aproape fiecare are la geam cate o instalatie (dupa parerea mea din 50 iarna) sau un Mos Craciun agatat la balcon, Darmstadt-ul duce lipsa de lumini. Simt ca m-am intors in anii 50 la noi. Am 23 ani, dar inca imi aduc aminte printre picaturi cum erau luminile acum 10 sau 15 ani. Acele luminite traditionale albe, cu o stea mica la un stalp, 2-3 instalatii si cam atat. Aici este exact la fel, nu simt spiritul sarbatorilor. In centrul orasului s-a facut un Targ de Craciun, un fel de “balci” la noi, unde poti cumpara incepand de la vin fiert pana la prajituri si posete. Pe lang acest targ, mai sunt cateva luminite aruncate intr-un copac, pe mall-ul din centrul Darmstadt-ului si cam atat.
Desi toata lumea vorbeste in jurul meu de faptul ca germanii sunt innebuniti dupa Craciun, din ce am trait acasa eu as vrea sa-i contrazic. Da, m-a surprins ca si-au decorat casa cu 2 luni inainte de Craciun (is curios de ce nu au inceput in iulie), dar pe langa nimic spectaculos. Si cand ma gandesc, ca noi niciodata nu suntem multumitit cu ce avem si ca tot timpul suntem precum copii de 5 ani, care vor din ce in ce mai multe bomboane. Iasul, Vatra Dornei, Predeal sau Brasovul (din ce am vazut eu iarna), arata cu 20 ani mai bine decat multe orase de aici iarna.
Pozele care le vedeti sunt facute de Felix. Omul deobicei scoate ce e mai bun din fiecare cadru, dar cred ca se intelege ideea postului.
Presupun ca toti am vazut interviul lui Adrian Despot si cu domnita fermecata . O calitate care mie personal imi place la romani, ca dupa fiecare situatie jenanta apar si bancurile. Cand a fost cu “suvita lui Base” am citit 101 de bancuri pe tema asta, cand a fost cu Marko Belo la fel 101 bancuri pe seama lui.
Azi am primit un banc genial pe seama lui Adrian Despot:
La scoala: -Copii ati citit “Capra cu 3 iezi?” -Daaaaaaa…!!!!!!(raspunde clasa). -Tu, asta mic din prima banca, ia spune-ne cati iezi avea capra…? -Pai povestea se cheama “Capra cu 3 iezi”, nu? -Da -Si acum ma intrebati “cati iezi avea capra”? -Da.. -TREI,…in p*** mea….!!!!!!!!!!! -Adrian Despot,stai jos, azi ai nota 2!
LE: n-am vrut sa mai scriu un nou articol despre acelasi subiect, devenea jenant. Am gasit pe net reclama celor de ARTmark, parodie la patania lui Despot. Vreau sa zic ca este absolut geniala, este prima data cand o agentie foloseste un subiect de scandal in spot sau cel putin cand eu observ. Am urmarit reclama si pana la final am zis: ” wow Despot si-a facut propria parodie”. Felicitari celor ARTmark, pentru faptul ca au explotat atat de bine terenul si pentru ajutorul lor.
…si ca orice necesitate, trebuie facuta ! ” – Doru Octavian Dumitru Asa zicea si mare dreptate avea. Nu pot sa nu trec cu vederea nevoia oamenilor de a barfi indiferent de mediul in care sunt: servici, casa, prieteni. Atat demult ne-a intrat in reflex incat cateodata te trezesti si zici ” Stai ca mie nu-mi place sa barfesc“. Prostii !!! Tuturor ne place sa barfim, pentru ca ne face viata mai interesanta si pentru ca suntem curiosi din fire.
Sunt de vreo 5 luni in aceasta companie si desi nu prea inteleg mare lucru din ce vorbesc oamenii de aici, multi dintre ei au capatat incredere in mine (aia cu care vorbesc in engleza). E si normal, pentru ca se formeaza un colectiv si e normal sa scape o barfa. Am la servici, o duduie foarte antipatica. Nu numai eu is “innebunit” dupa ea, ci aproximativ jumatate de companie. E acea persoana care vrei sa o strangi in brate si sa te intrebi: “mai respira?”. Azi, luni (toata lumea iubeste ziua de luni), mi-a dat de trimis vreo 50 de plicuri la clientii firmei. Cand vreau sa trimit un pachet, il expediez frumos la secretariat, iar domnisoarele (alala) stiu ele ce sa faca. Cand m-au vazut cu 50 de plicuri in mana, imi zice ” Oh, my friend X (fara nume), i love her so much” … iar eu ” I know, i love her to ” si trantesc un zambet ironic .
Si uite asa s-a nascut prima barfa si mi-am dat seama inca odata seama ca barfa nu tine cont de: nationalitate, culoare, sex, etnie samd.
Toti vrem sa ne petrecem viata cu cineva apropiat si toti ne gandim ca vrem sa ne casatorim doar odata. Unii se gandesc la o nunta ca in povesti (3 zile si 3 nopti), altii se gandesc ca e doar o seara putin mai speciala.
Eu fac parte din categoria 2. Nu am inteles niciodata de ce asa mare tam-tam pentru o singura seara. De ce trebuie sa cheltui atat de multi bani ca “acea” seara sa ramana in amintirea ta pentru totdeauna. Si chemi 1001 de invitati, pe care multi dintre ei nici nu-i cunosti, ca doar te casatoresti si trebuie sa vada toate gurile casca. Te duci la cel mai tare restaurant, unde stii ca in restul anului strangi din buci 1 luna ca sa mananci o prajitura.
Ma distreaza si femeile: vor cea mai tare rochie si cea mai scumpa. Duduie, de ce? O porti o singura data, dai pe ea jumatate de avere si dupa aia dispare intr-un colt uitat al casei. In caz ca esti mai putin norocoasa si nu a mers prima casatorie, fii sigura ca nu porti aceeasi rochie. Sa fie “cea mai speciala” zi din an. Adica, restul de zile nu au fost speciale si de acum totul o sa fie negru daca ti-ai pus “saiba” pe deget? Cand o sa pleci in luna de miere, o sa vrei sa fie aia cea mai speciala zi. Cand o sa ai primul copil, o sa vrei aia sa fie cea mai speciala. Cand o sa-l vezi in prima zi la scoala, o sa vrei sa fie cea mai speciala. Toate sunt speciale, de ce te bati atat la cap “cu acea zi speciala”.
Articolul a plecat, de la o conversatie care am avut-o cu o duduie de vreo 24 ani la servici. Este de vreo 7 ani cu un tip si viseaza la nunta din povesti. Ce m-a distrat cel mai tare, cand a zis ca lucreaza la magazin alimentar, vreo 48 ore pe zi ca sa stranga bani de nunta in plus. Dupa spusele ei, castiga cam 400 euro pe luna, in care intr-un an de zile nu a pus nimic deoparte. Adica e genial, mai lucrezi inca 5 ani si poate atunci ai sa pui deoparte si tu ceva. In schimb vrea toata familia si prietenii si nepotii si vecinii, toti sa vina sa o vada cand se casatoreste. Pfff, pentru tine trebuie sa fie o zi speciala duduie nu pentru tot alaiul care vine numai sa manance si o doare in fund de tine.
Deschid calculatorul. Cred ca toti din epoca asta primul lucru inainte sa manance, sa spuna salut la cei dragi s.a.m.d. deschid calc. Imi apare un add pe Skype: Nicole aka Busty & Sexy. Dau ADD si restul conversatiei:
“[11:42:01 AM] ionut says: helllo [11:42:34 AM] Nicole – busty & sexy says: somebody wanna talk? [11:43:00 AM] ionut says: if you say me who you are [11:43:01 AM] ionut says: [11:43:03 AM] Nicole – busty & sexy says: i prefer to talk about sex on http://www.Skypo%$^&$.com it more secure“
Uite ca eu n-am auzit pana acum de astfel de buti. Interesant …
Magazinul online ebu.ro pune la bataie premii totale in valoare de 4500 RON in schimbul unor review-uri cat mai sincere si obiective despre site-ul sau proaspat lansat.
1. Sa ai blog de peste 3 luni (minim page rank 1), pentru a ne fi mai usor sa evaluam constanta postarilor tale. 2. Analizeaza cu atentie site-ul ebu.ro si spune ce-ti place si ce nu, da-ti cu parerea cat mai original posibil in legatura cu facilitatile de cautare, de filtrare si comparare a produselor pe care le gasesti pe ebu.ro. Ai timp pana pe 20 decembrie sa scrii articolul si sa ne anunti. 3. Ca sa ne dam seama ca ai scris despre noi, adauga in postul tau cel putin un link catre ebu.ro si mentioneaza ca postul este scris pentru acest concurs. 4. Review-urile castigatoare vor fi anuntate pe 23 decembrie, pentru ca, daca ai castigat, in ajun de Craciun sa iti alegi deja cadoul dorit din magazinul ebu.ro 5. Alte conditii de participare nu sunt, dar trebuie mentionat ca apreciem creativitatea si originalitatea review-urilor, asadar oricine are sanse egale!
Detalii aici Uite ca se poate sa ai preturi foarte bune si transport gratuit in toata tara.
Dupa indemnul lui Basescu de a cumpara produse romanesti, au aparut si primele spoturi. In primul rand mi-a atras atentia sloganul cu “Indiferenta” . Observ ca la noi este o moda cand se vrea lansata o campanie, imediat se pune accent pe “indiferenta”. Incepem oare sa credem ca asta e principala problema a romanilor? Totul oare se opreste aici?
Spotul nu e foarte reusit si nici nu iese din banal, dar pune accent pe ideea de a cumpara produse romanesti. Eu sincer ma intreb cand o sa vina UE si o sa ne dea in cap pentru o astfel de campanie. Nu am auzit in nici o tara membra a Uniunii Europene, o campanie agresiva asupra produselor de import. Stau si ma intreb, daca nu restrange libera circulatie a produselor. Nu stiu, intreb?!?
Pana una alta, pe mine nu m-a convins sa consum produse romanesti o astfel de reclama. Domnii care au facut reclama, trebuiau sa puna mai mult accent pe beneficii si avantajele cumpararii produselor romanesti.
Stau si ma uit de vreo 15 minute la acest tablou si ma gandesc de unde mi se pare asa de cunoscut. Unii o numesc deja vou, altii o numesc amintire, eu personal o numesc intamplare. De mic mi-a placut sa calatoresc. Cand esti mic, scara blocului ti se pare un univers, cresti si strada ti se pare mai mare decat este. Ajungi la adolescenta si te gandesti ca acel oras in care ai stat 15 ani este prea mic pentru tine.
Intr-o vara, sa fi fost vreo 5 ani in urma, am plecat impreuna cu gasca de prieteni la mare. Ce isi mai poate dori mai mult un om decat sa ajunga pe litoral, sa stea la o terasa si sa se uite cum curge berea, iar fetele topless iti zambesc dulce. Eram in acel Costinesti in care iti doreai sa stai, unde manelele inca nu duduiau la maxim, unde Tineretul inca era populat de fete care nu se uitau la fesele tale sa vada daca una e mai mare ca alta in functie de cum ai banii in portofel.
Toti ne-am cazat in Costinesti, la un prieten de-al nostru care avea niste cabanute in Costinesti-Sat. Ne-a impartit maica-sa acolo pe capatai, a bagat alti turisti in beci, pe altii i-a trecut la supracazare. Ce era cel mai important ca toata lumea sa aiba un loc unde sa puna capul si sa doarma linistit. Cum erau si niste preturi de nerefuzat si atmosfera era foarte faina, parca toata lumea cunostea pe toata lumea, avea prietenul asta al meu si clienti fideli. Veneau oamenii ani de-a randul in acelasi loc. Printre oamenii care veneau, era si o profa de istorie. Femeie singura, isi alegea in fiecare an cate o prospatura si dupa cum zicea ea: “- Ma mie imi plac baietii (a se intelege peste 18 ani), mai sa-i simt eu acolo ca-s tineri si vanjosi. Ce obligatii, in fiecare an imi iau cate unul pe noapte si-i schimb dupa placul meu“. Stateam noi si ne gandeam, ca daca tot este egalitate intre sexe sa fie si aici. Care e problema? Femeii ii plac “prospaturile”. Nu era frumusetea intruchipata, la vreo 30 + ani, dar te intorcea pe toate partile si avea farmecul ei. Problema ei ca era oleaca durdulie.
Intr-o zi am iesit cu ea in oras, nu din dorinta foarte mare, doar ca toti s-au evaporat in 7 zari. Am iesit noi in oras, ne-am plimbat pe faleza, ma mai trosnea din 10 in 10 minute peste fese cu palma, mai imi lua mana si mi-o punea pe sanii ei. Femeia nu avea nici un stres, se simtea in largul ei, iar eu ma simteam ca pestele pe uscat. Nu prea ma incanta pe mine la varsta aia sa trec asa de repede pragul de 30+. Ne-am plimbat noi cat ne-am plimbat, dupa care imi zice: “Auzi, nu vrei sa mergem acasa, ca eu amu sunt cam obosita (din Cluj era duduia) si mai stam la mine in camera mai povestim si dupa aia mai vedem”. Ii zic ca bine si parca prevedeam apocalipsa in mintea mea. Ma vedem ca in filmele alea horror-erotice, ca scoate dupa usa biciul si incepe sa dea ca in hotii de cai cu o pofta erotica. Dar nho, poate totul este doar in mintea mea…
Ajungem noi in camping, ii zic ca ma duc sa ma schimb si dupa care vin la ea in cabanuta. Ma schimb eu, fac rugaciunea si cu “Dumnezeu inainte” precum Mihai Viteazu si plec spre camera ei. Doamna sau domnisoara profesoara era schimbata in haine de noapte, se pieptana senzual si statea pe pat in asteptarea mea. Intru sfios, inchid usa si dau sa intru. “Auzi nu vrei sa-mi dai te rog din raftul ala, gelul de par?”. Cand deschid raftul, vreo 30 de “balonase”, aranjate frumos dupa model-culoare-gust-aroma. Inghit in sec, ma fac semafor, ii dau gelul si ii zic ca mi-am amintit ca am ceva de facut in seara asta si trebuie sa plec. Am citit pe fata ei dezamagirea, dar sanatatea mea era mai importanta.
Cred ca este de inteles, ca restul sederii mele de fiecare data cand o vedeam, ma invarteam ca la armata “stanga – imprejur” si “pas alergator” “inainte mars” .
Nu ma intrebati daca povestirea e reala, pentru ca nu stiu ce sa va raspund, dar de fiecare data cand vad tabloul imi aduc aminte de Profa de istorie !
Danifeld on December 17th, 2008
. O calitate care mie personal imi place la romani, ca dupa fiecare situatie jenanta apar si bancurile. Cand a fost cu “suvita lui Base” am citit 101 de bancuri pe tema asta, cand a fost cu 
.
…
.
RSS
FB
LinkedIn
Twitter
