Tocmai am terminat de impachetat cele 230 de formulare pentru o conferinta. Se cam invarte camera cu mine, drept urmare o pauza de blog este bine meritata .

Nu am ascuns niciodata faptul ca sunt mandru ca sunt roman. Decand am ajuns aici acest spirit e mai puternic, avand in vedere distanta mare de casa si tot ce inseamna Romania. In momentul care am ajuns am zis ca unul dintre obiectivele mele, pe langa experienta profesionala si cat mai multe amintiri este sa schimb atat cat pot eu impresia strainilor fata de Romania. Cred ca avem o tara frumoasa, unde nu sunt numai copii handicapati si strazi murdare, blocuri infecte s.a.m.d. Ghinionul nostru si prostia noastra in acelasi timp este ca nu stim sa ne promovam valorile.
Consider ca am reusit sa-mi indeplinesc obiectivele, avand in vedere ca vacanta de vara de anul viitor, cam toti cei care ii cunosc aici vor veni in Romania sa-si petreaca vacanta. Se intampla sa ajung acasa sa fiu intrebat “ce este cladirea aia, ce e aia” (wikipedia is my friend).

Am cunoscut oameni din toate popoarele printre care si italieni. Nu m-am simtit ciudat ca sunt roman avand in vedere toate scandalurile care sunt si nici ei nu s-au uitat ciudat la mine. Am ramas surprins ca mi-au spus ca stiu multi romani (dho esti in Italia ) si ca au fost in Romania.

Ieri am iesit cu unul dintre ei si cu Dominica la o bere. Din vorba in vorba am ajuns sa-l intreb daca cunoaste romani, daca are prieteni romani si binenteles ce parere are de toate porcariile care se vad la TV. Am ramas suprins cand am auzit ca el are o parere foarte buna despre romani. Cei care fura si omoara sunt rromi si nu sunt romani. Zicea ca se vede foarte clar, diferenta de mentatilitate si de culoare si de port si-ti dai seama foarte usor care e rrom si care e roman.
Sunt si italieni care asociaza termenul de “rrom” cu “roman”, de aici rezultand si confuzia.

Atunci mi-am dat seama inca odata de un lucru. Ca si aici in Germania, unde turcii sunt priviti nu foarte bine, dar nu sunt priviti foarte bine de oamenii needucati. Cei care sunt educati si au o educatie puternica in familie, nu vor pune oamenii in aceeasi oala. De asta suntem diferiti si incercam sa fim diferiti, incerc sa nu fim rasisti si incercam sa fim deschisi cultural.

M-am bucurat de discutie si m-am bucurat ca inca mai exista pe lumea asta oameni, care gandesc normal.

Au trecut 4 luni si inca ma termina trezitul de dimineata. Urasc mai mult decat orice sa ma trezesc dimineata. Citeam undeva ca somnul cel mai odihnitor este intre 5:30 si 7:30. Imi aduc aminte in facultate ca aveam unele examene de la ora 8 dimineata si nu-mi venea sa cred cat de inchisi la minte trebuie sa fie unii sa puna un examen de la ora asta. Ajungeam in sala de examen si ma uitam la fetele colegilor, parca erau adusi la executie asa aratau . Mai nenicule, o minte sanatoasa dupa mintea mea sarita spune ca un examen ar trebui sa fie macar de la ora 10. In fine, asta e alta poveste …

Am spus ca sa ajung la servici schimb 2 autobuze si merg cu 1 tren. In autobuz mai e cum mai e, dar in tren parca ajung in zona crepusculara: e liniste, lumea ori doarme ori citeste, trenul ma leagana ca si cum as fi un bebelus … mediul perfect pentru un somn linistit.
Asa demult m-am obisnuit sa dorm in tren, incat mi-am setat organismul sa se trezeasca exact cand ajung in statia mea. E cred cel mai linistit somn al zilei avand in vedere ca si visez ). Acum vreo 2 zile m-am speriat cam tare datorita controlului. Dormeam linistit, ascultam in casti Parazitii si era un vers de genul “Buna sunt eu, Ombladon “. In momentul ala m-a trezit controlul, sa-mi ceara actele. Pff, am tras o sperietura si pentru 2 secunde am zis ca Ombladon imi cere biletul .

Concluzia: Somn usor !

Inca amintirile excursii din Berlin imi vin in minte. O amintire amuzanta din aceasta excursie care nu am s-o uit prea usor am sa o povestesc acum.

In a 2-a zi am zis hai sa simtim umpic si viata de noapte. Am iesit in cea mai populata zona din Berlin din p.d.v. al distractiilor. Ma simteam ca taranul la oras cand ma uitam la toate luminile alea si cat de plin de viata poate sa fie. Am ajuns intr-un Irish Pub impresionant ca marime, chiar si cei cu care am venit au zis ca e imens inseamna ca nu eram singurul cazut de pe luna .

Am petrecut acolo vreo 3 ore si ne-am pornit usor spre casa. Exact la iesire vedem o tipa care e clampa de beata. Va aduceti aminte ipostazele alea penibile cu Paris Hilton si Britney Spears cum ieseau pe 7 carari, dar foarte cochete? Cam asa era si domnisoara asta. A inceput sa strige ca nu-si gaseste mobilul si cu mana pe cheia de la masina vroia sa plece in cautarea telefonului prin oras. Domnisoara, masina … hmm am zis ca trebuie sa dau o mana de ajutor . Ma duc fuga pe ea si incep sa o intreb (binenteles in engleza), ce a patit si daca pot sa o ajut. Incepe sa boceasca ca nu-si gaseste mobilul. Privirea ei m-a cam speriat: 2 secunde avea o privire ca si cum i s-au innecat toate corabiile, iar secunda urmatoare parca era Cruella Devil (101 Dalamatieni).

Am luat-o de mana frumos si i-am zis ca nu e nici o problema, sa se linisteasca si sa-mi dea numarul ca ii dau un apel ca sa-si gaseasca telefonul. Incepe sa-mi spuna numarul, incep sa-l scriu, Benoait (trainee din Belgia) apare, continui sa scriu si pam…shit i don’t have credit )). Trag o soapta catre Ben si ii zic sa o sune, ca am eu numarul ei . Cam penibil moment, vrei sa faci o fapta buna si telefonul nu te ajuta. Nici macar legile lui Murphy nu sunt de partea ta in aceste momente . Ben o suna, telefonul nu suna rezultatul “panica in tunel” ! Incepe sa tipe si sa urle, de parca era posedata :/. Ma retrag si subit si imi zic ca mai bine bunul samaritean il afisez in alta parte. Am mai stat oleaca sa admiram circul, nu de alta dar nu eram singurii.
Cam asta inseamna sa ai IQ-ul cat marimea de la papuc!