Dulce amarui
Danifeld on August 28th, 2008
Eram ieri in trenul cu care mergeam spre casa. Eram concentrat asupra cartii (Jurnal pe motocicleta – Ernesto Che Guevara) pe care o citeam (incep sa adopt obiceiuri 
) si nu bagam ce se intampla in jur.
Intre Neu-isenburg si Darmstadt este o scoala pentru copii cu deficente de gandire (sper ca asta e termenul). Se urca mereu in acest S-band si coboara 2 statii mai incolo. In ciuda problemelor pe care le au, is foarte linistiti si par ca-si accepta soarta.
Am continuat sa citesc si motaiam in liniste mea pana cand am auzit un strigat. Unul dintre acei copii nu vroia sa coboare si ingrijitorul lor tot tragea de ea sa coboare si tipau unul la altul. Copilul plangea ca geanta era rupta, ingrijitorul tipa ca nu coboara. Era o imaginea cu totul si cu totul macabra daca pot sa-i spun.
Mi-am dat seama cat de norocos sunt si cat demult trebuie sa-i multumesc lui Dumnezeu ca sunt sanatos, ca merg sanatos, ca gandesc sanatos. Cred ca in momentele astea iti dai seama mai bine cat demult inseamna viata si cat demult trebuie sa o pretuiesti.
Inchei cu acest citat de Voltaire:
God gave us the gift of life; it is up to us to give ourselves the gift of living well. (Dumnezeu ne-a dat cadou viata; dar depinde de noi sa ne daruim cadoul de a trai bine. )
RSS
FB
LinkedIn
Twitter
