Dupa 2 saptamani in care n-am mai vazut nimic nou, decat mirificul si fascinantul Darmstadt, am zis ca ar fi binevenita o miniexcursie.
Impreuna cu Islam si Mohamed (cei 2 egipteni cu care am fost in Mainz) am organizat plecarea in Würzburg.

Wikipedia
.
The city of Würzburg is not included in the district of Würzburg, but is its administrative seat. Its population is 131,320 as of December 31, 2006. The first church at the site of the cathedral was built as early as 788, and consecrated that same year by Charlemagne; the current building was constructed from 1040 to 1225 in Romanesque style. The University of Würzburg was founded in 1402 and re-founded in 1582. During World War II, on March 16, 1945, about 90% of the city was destroyed by some 225 Lancaster bombers in 17 minutes by a British air raid. Most of the city’s churches, cathedrals, and other monuments did not survive, while the city center, dating from medieval times, was totally destroyed in a firestorm in which some 5,000 people perished. During the next 20 years, the buildings of historical importance were painstakingly and accurately replicated. .
Würzburg Residenz: The vast complex on the eastern edge of the town was commissioned by two prince-bishops, the brothers Johann Philipp Franz and Friedrich Karl von Schönborn. Its construction between 1720 and 1744 was supervised by several architects, including Johann Lukas von Hildebrandt and Maximilian von Welsch. However, it is associated mainly with the name of Balthasar Neumann, the creator of its famous Baroque staircase. Its main sights are: . The Fortress Marienberg is the castle on a hill across the Old Main Bridge, overlooking the whole town area as well as the surrounding hills. Würzburg’s Old Main Bridge was built 1473–1543 to replace the destroyed Romanesque bridge. It was adorned with well-known statues of saints about 1730.
.
Cum scrie si mai sus, este un orasel foarte simpatic si incarcat de istorie. A fost o calatorie foarte linistita, dar si plina de peripetii.

Prima oprire a fost resedinta lui Napoleon. O cladire impresionanta ca marime, dar cam goala in interior . Cu exceptia patului lui Napoleon (intr-adevar plin de istorie ), nimic de vazut in interior.
Foarte interesant este ca n-am fost lasati sa fotografiem interiorul. Radeam cu Islam si Mohamed, ca erau 2 japonezi care cred ca isi muscau degetele ca nu pot face o poza ).
In schimb gradina este impresionanta. Mi-am adus aminte de castelul Peles si gradina din interiorul palatului. A fost foarte frumos, cred ca de altfel singurul lucru care mi-a placut cu adevarat de aici.

Acest orasel este la fel de plin ca toate orasele care is foarte multi turisti. Placut surprins ca oamenii vorbeau engleza si raspundeau in engleza. Tare placut ar fi daca s-ar intampla astfel de lucruri si in Darmstadt .
Piata centrala era agitatie mare, terasele pline si lumea care se simtea bine.

Am ajuns la castel. Asezat pe varful unui deal, a fost distrus in mare parte in timpul razboiului. Am aflat si aici ca nu o sa avem parte de ceva super interesant de vazut, pentru ca multe dintre lucrurile care erau aici au fost ori furate ori distruse de razboi. Privelistea face in schimb toti banii.

Un lucru iarasi simpatic de vazut este un pod foarte vechi. Ghinionul nostru a facut ca sa prindem “Christopher Street Day”, mai pe romaneste sarbatoarea gay-lor. Mai mare ghinionul a fost cand a trebuit sa trecem de 2 ori pe acolo, pentru ca Islam si-a uitat telefonul la castel. Dupa 30 min de alergat si urcat dealul, am ramas blocati in mijlocul “sarbatorii”. Multa dragoste in jur si nimeni nu se misca. Nu-mi venea sa cred, ca nu pot sa misc 2 degete.
Trenul il pierdeam, dragostea era in floarea, iar eu nu stiam cum sa fug mai repede. Cu adevarat o experienta care nu vreau sa o repet prea curand .

Ne-am intors in Darmstadt in jurul orei 00:00, dupa o intarziere de tren de 12 minute. La nici 5 metri de statie, trenul s-a oprit brusc si mecanicul a inceput sa tipe in boxe. Motivul: unul dintre pasageri deschise usa in timpul mersului. A trebuit sa asteptam 20 minute. Asta merita spusa la nepoti, pentru ca nu vezi asa ceva in fiecare zi aici.
– vedere Wurzsburg

– scotian la castel
– Christopher street day
– gradina Resedinta

– resedinta


– piata centrala
– piata centrala

De cand sunt aici pe mine 2 lucruri m-au marcat pentru eternitate: reciclarea si tigarile.

Reciclarea

Nemtii au o vorba: “sportul nostru preferat este reciclarea” . Culmea ca nu glumesc. La ei totul se recicleaza. De la pet-uri, pana la hartie, electrocasnice si mobila. Partea mai frumoasa din toata afacerea asta, ca si primesc bani.

In orice supermarket din Germania exista un aparat pentru reciclarea sticlelor de plastic. 25 de eurocenti pe sticla, eu zic ca nu e putin. Sa vezi batrani cu 2 sacose pline de sticle pentru reciclat sau tineri este o priveliste care in Romania nu am parte.

– aparat pentru reciclarea sticlelor de plastic
Mobila cand se muta, o pun pe strada si nu de putine ori se intampla sa treaca cineva pe acolo si sa vada un scaun care lui i se pare bun si sa-l ia acasa. Si culmea, cred ca l-as lua si eu…

Resturile menajere trebuie separate (hartie, plastic, altele). Daca gunoierii vad ca nu ai separat resturile menajere iti lasa un bilet care te atentioneaza si daca nici a 2-a cand vin sa-ti ia gunoiul nu e seperat cheama politia. Restul e de la sine inteles ca te asteapta o amenda usturatoare.

Is foarte curios cand o sa inceapa si la noi o astfel de campanie de protejare a mediului.

Tigari

Asta mi se pare cel mai tare aparat al Germaniei . E pur si simplu “laser frate”.

Ca sa cumperi trebuie sa pui in bancomat cardul bancar sau cardul de identitate. Fiecare din acestea 2 are un cip cu datele tale personale, implicit data de nastere. Daca nu ai 18 ani, nu poti cumpara . Genial nu? Nu stiu cat demult previne consumul de tigari in randul minorilor, dar cu siguranta il previne cu mult mai mult decat la noi.

Aceste masini extraordinare si se gasesc la fiecare colt, in orice bar sau pe strada.

Morala

Ar trebui sa cascam gura in curtea vecinului si la lucruri bune, nu numai la prostii!

Pam – Pam …

Eram ieri in trenul cu care mergeam spre casa. Eram concentrat asupra cartii (Jurnal pe motocicleta – Ernesto Che Guevara) pe care o citeam (incep sa adopt obiceiuri ) si nu bagam ce se intampla in jur.
Intre Neu-isenburg si Darmstadt este o scoala pentru copii cu deficente de gandire (sper ca asta e termenul). Se urca mereu in acest S-band si coboara 2 statii mai incolo. In ciuda problemelor pe care le au, is foarte linistiti si par ca-si accepta soarta.

Am continuat sa citesc si motaiam in liniste mea pana cand am auzit un strigat. Unul dintre acei copii nu vroia sa coboare si ingrijitorul lor tot tragea de ea sa coboare si tipau unul la altul. Copilul plangea ca geanta era rupta, ingrijitorul tipa ca nu coboara. Era o imaginea cu totul si cu totul macabra daca pot sa-i spun.

Mi-am dat seama cat de norocos sunt si cat demult trebuie sa-i multumesc lui Dumnezeu ca sunt sanatos, ca merg sanatos, ca gandesc sanatos. Cred ca in momentele astea iti dai seama mai bine cat demult inseamna viata si cat demult trebuie sa o pretuiesti.

Inchei cu acest citat de Voltaire:
God gave us the gift of life; it is up to us to give ourselves the gift of living well. (Dumnezeu ne-a dat cadou viata; dar depinde de noi sa ne daruim cadoul de a trai bine. )

Sper ca week-end-ul care tocmai a trecut a fost pentru toti plin de voie buna.

Aventura de 3 + 1/2 (cred ca atatea zile au trecut de la ultima postare ) a inceput de vineri.

Plin de voie buna si cu o doza mare de optimism am zis ca primul lucru care as fi putut sa-l fac sa schimb minunata locatie. Asa ca i-am luat pe toti la mine. Nu stiu daca a fost extraordinar sau daca a fost iesit din comun, dar avand in vedere ca toata lumea a plecat bine dispusa si pe la ora 4 dimineata (cam tarziu pt ei ), eu zic ca a fost o reusita.

– de la stg la dr: Yan, Ivan si Sebastian
– uite cine cu cine vorbeste

– Monika, Claudio si pff imi scapa numele (sunt cuminte )
.

Daca New York e orasul care nu doarme niciodata, Darmstadt e orasul care doarme la orice ora .

Una peste alta imi sunt tare simpatici amandoi si cum a ramas vorba de cu o seara inainte, ii doar “temporary dislike them ” .

Aceeasi intrebare mi-a venit ca si atunci cand a fost ultima lui zi aici la UL ” Cum voi arata la sfarsit?”. Deocamdata nu vreau un glob de cristal care sa vad ce ma asteapta. Nu cred ca ar mai avea farmec viata. Drept urmare cum zice o vorba veche din strabuni: rabdare si tutun (dar mai putin tutun ca e cam scump )!

Avand in vedere ca azi e luni si tocmai am luat primul salariu, ma asteapta o noapte lunga. Am niste datorii de platit la colegi. Sa curga rauri – rauri … !

Mi-am gasit un nou hobby aici: colectionarea de steaguri.

Claudio este un impatimit al cumparaturilor de pe eBay. Dupa spusele lui este in competitie cu tatal sau ). Deci dupa cum se poate vedea este o traditie care curge prin vene si se transmite din tata in fiu.

Eram acum 3 zile si tot vorbeam cu Claudio despre pasiunea mea vis-a-vi de muzica raggae si ca imi doresc atat demult un steag Jamaican si ca nu gasesc nicaieri. Ajung de la servici si Claudio, cu o fata care nu se poate exprima in cuvinte, ma cheama repede in camera la el si-mi spune:
“Uite, tot ziceai ca nu gasesti steagul am zis sa-ti fac o surpriza. Ti-am cumparat de pe eBay steagul Jamaicai si steagul Romaniei. Steagul Romaniei il punem frumos in sufragerie sa vada toata lumea ca aici sta un roman.
AAA, si nu trebuie sa-mi dai nimic pe ele. Is cadou”
Am ramas foarte placut surprins. Ma bucur mult ca am primit aceste cadouri, dar mai mult ma bucur ca mi-am facut un bun prieten in persoana lui Claudio. Este un baiat foarte foarte de treaba.

Asa ca ieri, cand am ajuns acasa, drapelul Romaniei flutura la balcon. Claudio a stiut cum sa-mi faca primirea “patriotica” ).

Steagul Romaniei l-am pus in sufragerie, agatat de perete. M-am chinuit oleaca, dar fratele bulgar (Alex) m-a ajutat. Restul is la mine in camera.
Cel cu “Freedom-Bob Marley” mi l-am luat eu, 4.95 cu tot cu transport.

Ich liebe sie alle !

Vad ca in ultimul timp am contact mai mult cu obiceiurile si bucataria turceasca, decat cu cea germana . N-ar fi o problema, pentru ca in Germania turcii sunt considerati minoritate aici, but still …

Acum 2 zile Sadullag a pregatit un cooking night. A fost al 2-lea cooking night, la care particip decand sunt aici. E foarte interesant sa vezi cum gatesc diferite popoare. Pe mine ma distreaza foarte tare sa vad, ca de fiecare cand mananc ceva traditional turceste, mi se face dor de casa ). Este atat de similara bucataria lor cu a noastra. Poate istoria isi spune cuvantul .

Menu:
1-> Kuru Fasulye (traditionalele fasole)
2-> Pilav (the best complement for Kuru Fasulye) (pílaf)
3-> Sutlac (lapte cu orez)
4-> Cay

1-> Kuru FasulyeKuru Fasulye is made with “haricot beans”. There will be also tomato souse and Turkish typesousages (called Sucuk) inside. Sousages are 100% beef. The view is supposed to be like THIS
2-> Pilav
Rice. (a.k.a Pilaw)
3-> SutlacA Turkish dessert made with rice, sugar and milk and secret recipe.View is supposed to be like THIS
4-> CayTea, but Turkish style.

Deci cum ziceam bucataria nostra seamana cu bucataria turceasca , dar cu toate astea a fost foarte multa buna dizpozitie.

Am remarcat in acelasi timp ca O-zone-Dragostea din tei, inca este mare hit !!! )

– Zombie Attack

Proaspat absolvent al FEEA, selectionat pentru a lucra la o companie internationala

Pentru Ionut Danifeld, Germania nu reprezinta tara unde isi va cladi un viitor, ci inceputul unei experiente pe care o va continua in Romania. “Calatoria mea a inceput pe 18 iulie, cu o stare de frica (pentru prima data in afara tarii, pentru prima data plecat pentru un timp asa de lung departe de cei dragi), cu emotii (noi locuri, noi oameni, un nou job), dar cu siguranta cu mult entuziasm. Am ajuns pe data de 19 iulie in Germania si am stat trei zile in Frankfurt, iar apoi am ajuns in Darmstadt, unde este localul AIESEC in care am venit”. Asa incepe Ionut Danifeld descrierea unei noi experiente pe care o va trai timp de sase luni in orasul german Darmstadt, in cadrul unei companii internationale.

Pentru Ionut Danifeld, proaspat absolvent al Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor (FEAA) Iasi, sansa de a lucra in cadrul unei companii internationale, la un proiect de anvergura, s-a ivit odata cu inscrierea in programul AIESEC. “Datorita AIESEC, am avut posibilitatea sa ma dezvolt atit pe plan profesional, cit si pe plan personal. AIESEC Iasi mi-a oferit oportunitatea de a pleca printr-un internship si a putea sa-mi pun in valoare capabilitatile si experienta pe care am acumulat-o. In al doilea rind, este un sentiment incredibil sa lucrezi la o companie internationala. Sa vezi cum lucreaza oamenii de aici si sa colaborezi cu ei. Pot invata foarte multe lucruri despre cultura germana si modul de lucru al nemtilor, pe care apoi sa le pot folosi intr-un viitor job sau afacere personala”, a precizat entuziasmat Ionut. Ionut Danifeld a absolvit FEAA, sectia Marketing, anul acesta, iar prin intermediul AIESEC Iasi a obtinut un post, timp de sase luni, in cadrul companiei UL International GmbH Germany. “Am inceput internship-ul la UL International GmbH Germany pe data de 23 iulie. Este o companie internationala care se ocupa de standarde in America. Daca Europa are standardul ISO, America are standardul UL. Asta inseamna ca fiecare produs nou lansat pe piata trece mai intii pe la UL. Departamentul de marketing este format din aproximativ zece membri. Rolul meu este de marketing support si marketing research pentru UL International Germany, dar si pentru UL International Spain”, a tinut sa precizeze tinarul absolvent. Timp de sase luni, Ionut Danifel va locui in Darmstadt, care este un oras tehnic-universitar situat la 20 minute de Frankfurt. Locuieste intr-un campus studentesc, asemanator cu campusul Tudor Vladimirescu, dar cu foarte multi straini. “La inceput m-am acomodat mai greu pentru ca vin dintr-o tara latina si sint obisnuit cu un pic mai multa agitatie si cu oameni mai calzi. Am avut in schimb foarte mult noroc de oamenii din jurul meu. Mi-am facut prieteni si oameni care ma sprijina in AIESEC Darmstadt, in colegii de camin si oamenii pe care pur si simplu i-am intilnit in diferite circumstante”, a precizat Ionut.

“Nu doresc sa stau printre straini, ci printre prieteni, in tara mea!”

Pe 21 ianuarie 2009, se va incheia perioada de lucru in cadrul companiei, iar planurile de viitor pe care Ionut si le-a conturat sint legate de Romania, chiar daca acesta va incerca sa combine un al doilea internship oferit de AIESEC cu un Master in strainatate. “Vreau sa ma intorc in tara. Momentan doar pentru o scurta perioada, pentru ca vreau sa fac acest master in strainatate. Un lucru este sigur: viitorul meu este in Romania. Vreau sa-mi deschid o agentie de publicitate in Iasi. Nu doresc sa stau printre straini ci printe prieteni, in tara mea”, spune Ionut. Odata ajuns in Germania, romanul nu a putut sa nu observe unele diferente intre modul de lucru al romanilor si cel al germanilor. Cei din urma sint mai calmi atunci cind vine vorba de indeplinirea sarcinilor de la serviciu, fac totul dupa un plan care trebuie respectat indiferent de statutul fiecaruia sau de virsta. Cit priveste partea financiara, Ionut a tinut sa precizeze ca nu banii sint cei mai importanti, ci experienta pe care o traieste. Cu cei 600 de euro pe care ii cistiga, absolventul de la FEAA reuseste sa se descurce cu chiria, mincarea si sa viziteze sau sa iasa in oras. “Traiesc studenteste!”, cum spune el.

Sursa: Click !!!

In primul rand vreau sa spun ca ma surprinde de fiecare data cand vorbesc cu cineva si spune ca ii place foarte mult ce scriu aici. Ma bucura foarte mult vorbele care le aud si cred ca e unul dintre motivele care ma face sa scriu in continuare.

Duminica am zis ca un week-end de relax este suficient si am hotarat sa plec in Mainz impreuna cu Yelda, Sadullag si 3 egipteni foarte funny care i-am cunoscut la petrecerea de vineri. Am zis ca ar fi frumos sa mearga si ei (Islam, Mohamed 1 si Mohamed 2 ), dupa ce s-au plans ca nu prea au cu cine sa iasa aici. Am retrait o parte din prima mea saptamana cand ma simteam singur. In plus de asta, personal is foarte interesat de cultura egipteana si de istoria Egiptului. O ocazie mai buna decat asta de a afla mai multe nu cred ca ar fi, in plus spuneam un post ca am niste orase care as avea sa le vizitez datorita oamenilor care i-am cunoscut. Pot sa spun ca dupa mini-excursia de duminica, s-a adaugat si Cairo pe lista .

Mainz este un oras foarte frumos si curat. Am aflat de la Radu (in sfarsit am intalnit un roman in Germania , multumesc pentru timpul acordat), ca Mainz este al 3-lea oras din Germania in care se merita sa locuiesti. Cu adevarat este un oras deosebit.

– gasca, mai putin Saddulag care tot timpul intarzie
– Catedrala din Mainz
– in fata la opera din Mainz
– Catedrala din Mainz
– Catedrala din Mainz

– statuia lui Sf. Boniface
– Sadullag intr-un moment de glorie
. interior Catedrala
– m-a surprins ca erau foarte multe statui schelet in catedrala.
– curtea interioara

– piata centrala

– hmm oare ce e acolo ? )
– Podul Theodor

Ne-a intrebat pe fiecare de unde suntem (a crezut ca Romania a fost parte a URSS-ului )) ), iar apoi am intrat in vorba cu el pe malul Rhein-ului si am stat la un bar de vorba. Toti eram foarte curiosi din fire, pentru ca era prima data cand stam de vorba cu un soldat american. Eram plini de intrebari si de voie buna sau mai mult sau mai putin ). Spun mai mult sau mai putin, pentru ca spiritele s-au incins putin. Islam unul dintre egipteni, a inceput o discutie foarte aprinsa pe seama razboaielor si a americanilor care le poarta. Tin sa precizez ca Islam este un pacifist convins dar poate si mai amuzant e ca tatal lui este general in armata egipteana.

Arthur de o rabdare de fier, a rezistat tuturor intrebarilor noastre. Am vorbit despre razboiul din Irak, despre faptul ca economia Irak-ului este mult mai puternica la fel si infrastructura dupa venirea americanilor, ca multi irakeni ii iubesc pe americani, ca un soldat american castiga 2000$ (la gradul care il are el) pe saptamana in conditiile care nu plateste cazare sau mancare, ca Anastasia este numele pustii lui ), de facilitatile care le ai cand faci parte din armata americana.

Am numarul de telefon al lui Arthur si cu siguranta ma intorc in Mainz, pentru discutiile cu el si fetele din Mainz (i hate Darmstadt ).

PS: Cumparati Jurnalul de Est de maine, interviu cu si despre experienta mea de aici (multumesc Dana PR si Aiesec Iasi )

Aseara am avut parte de cea mai interesanta experienta interculturala din viata mea . A fost absolut incredibil din toate punctele de vedere.

Un roman (eu) si un turc (Sadullag), mergeau impreuna printr-un orasel (Darmstadt), in cautarea unui loc unde sa poata viziona meciul secolui (Galatasaray Instanbul vs Steaua Bucuresti).

1. Am ajuns intr-un bar si Sadullag a intrebat unde se poate vedea meciul. In bar erau 3 persoane:1 turc si 2 germani. Raspunsul a fost de coma: turcul vroia sa vada un meci a unei echipe din Grecia ). Si eu si Sadullag am ramas masca cand am auzit :!.2. Al 2-lea bar in care am intrebat, am vorbit in engleza. Intrebarea a sunat asa: “There is a match between a Romanian team and a Turkish team at TV?”.Raspunsul priceless: ” Here in Darmstadt? ”

3. Am gasit un bar 100% turcesc, cu 100% proportie de clientela turca.

Tot barul era suporter fanatic, eu eram singurul strain si pe deasupra si roman. Sadullag ii era frica sa nu patesc ceva, eu eram nerabdator sa vad meciul:D. Patronul a intrebat de unde sunt, iar Sadullag a venit rapid cu raspunsul: “este un student roman, venit in Darmstadt sa studieze cultura turca din Germania” ). Raspunsul patronului a venit la fel de promt: ” singur? fara fetele frumoase din Romania? aveti fete foarte frumoase in Romania! Hagi mare mare fotbalist? daca consumi cat mai mult, Steaua va castiga !!!”

Am incercat sa ma bucur la fiecare gol, dar de fiecare data simteam suflarea otomana in spate:)). Am stat cuminte la locul meu si am preferat sa ma interiorizez la fiecare balon castigat, la fiecare gol dat sau primit, la fiecare minge castigata.

M-am simtit ca intr-o reclama de la Master Card de fiecare data cand ma uitam in spate si vedeam peste 50 de turci care erau pe cele mai inalte culmi ale furiei cand vedeau cum decurge meciul ).

Totul s-a terminat mai bine pentru mine, mai putin pentru suflarea otomana. Un 2-2 care teoretic ne convine pentru meciul retur de la Bucuresti.

Peste 2 saptamani urmeaza continuarea acestui episod minunat …